Situaţia este dramatică şi în districtul Ribeira Brava, unde drumurile sunt blocate de pietre şi copaci căzuţi. Pagubele sunt mari în special în satul Serra de Agua, rămas fără apă şi curent electric şi care nu este accesibil decât pe jos. Un torent de noroi a acoperit trei case ale aceleiaşi familii. Şase persoane şi-au pierdut viaţa.
Reporterii agenţiilor de presă relatează că dincolo de Riberia Brava, spre est, autostrada care înconjoară insula este acoperită de ape, făcând imposibil accesul în tunelul Encumeada, care permite traversarea insulei de la sud la nord. Potrivit comandantului pompierilor Agostinho Silva, „va dura săptămâni, poate chiar mai mult, pentru a reveni la normal”.