Reprezentanţii autorităţilor de supraveghere bancară din estul Europei vor avea o nouă rundă de discuţii cu oficiali înalţi ai Fondului Monetar Internaţional, Băncii Centrale Europene, Băncii Mondiale, Uniunii Europene şi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Vor participa, de asemenea, reprezentaţii ai băncilor centrale din Europa de Vest.
Discuţiile vor încerca să prevină apariţia unei crize de lichiditate în estul Europei, pe fondul temerilor bancherilor occidentali. Autorităţile austriece au cerut celor mai mari trei bănci să păstreze raport credite-depozite în estul Europei sub 110%. Cu alte cuvinte, să nu mai ofere subsidiarelor lichiditate ca în perioada de dinaintea crizei.