Orange România, liderul pieţei, a marcat în 2008 o creştere a ratei profitului până la 34%, faţă de o marjă de 30 de procente în 2007, compania înregistrând un câştig net de 437,6 mil. euro. Principalele motoare ale indicatorilor au fost, în 2008, internetul broadband sau terminalele smartphone, printre care şi iPhone.
“Unul dintre proiectele strategice a fost dezvoltarea accelerată a reţelei de broadband mobil, care a avut ca rezultat creşterea ratei de adopţie a serviciilor de internet mobil în rândul clienţilor”, a declarat pentru Business Standard Thierry Millet, CEO Orange România. Potrivit lui, în 2008, partenerii eficienţi au avut un rol major, impulsionând vânzările de date şi de servicii cu valoare adăugată.
Vodafone România şi-a crescut, de asemenea, profitul anul trecut cu 16%, până la 306,4 mil. euro, în condiţiile unei creşteri de 3% a cifrei de afaceri. Marja de profit a companiei a crescut în 2008 la 25,8%.
“Investiţiile în zona datelor mobile, optimizarea proceselor interne şi eficientizarea businessului, în general, sunt elementele ce ne-au permis să atingem aceşti indicatori financiari”, potrivit oficialilor Vodafone.
Anul 2007 a fost, de fapt, intervalul în care ratele de profit ale celor mai mari jucători din telecom au coborât semnificativ, pe fondul cursului valutar şi al investiţiilor derulate.
Cosmote, al treilea operator pe telefonie mobilă, şi-a diminuat pierderile anul trecut, astfel, potrivit datelor de la Finanţe, compania a înregistrat pierderi nete de 104,2 mil. euro, faţă de pierderile nete raportate pentru 2007 de grupul OTE, acţionarul companiei, de 118,3 mil. euro. Raportul ministerului nu cuprinde indicatorii pe 2007. Potrivit oficialilor companiei, motorul principal a fost, anul trecut, achiziţia de noi clienţi, Cosmote adăugându-şi peste 2,2 milioane în 2008.
UPC România şi-a adâncit pierderile la 100,1 mil. euro faţă de 68,9 mil. euro, oficialii companiei menţionând anterior că profitabilitatea companiei este afectată de investiţiile derulate. Compania a înregistrat anul trecut o scădere a bazei de clienţi de 5,5%, din cauza deconectărilor pe cablu TV.
Romtelecom a avut în 2008 o pierdere operaţională de 36,2 mil. euro faţă de profitul de 8,1 mil. euro din 2007, pe fondul costurilor programului de restructurare şi al ofertelor agresive.
Telemobil, operatorul reţelei Zapp, preluat de Cosmote în iunie, şi-a adâncit pierderile de mai mult de patru ori față de 2007, până la 40,5 mil. euro, în timp ce cifra de afaceri s-a diminuat de la circa 90 mil. euro la 60,6 mil. euro.
RCS&RDS a marcat anul trecut pierderi de 22,9 mil. euro faţă de profitul de 18,5 mil. din 2007.