Conform documentului, în intervalul cuprins între zilele de vineri, ora 13,00, şi luni, ora 13,00, încasarea taxei de pod se sistează, cu excepţia perioadei 14 august – 18 august, când această taxă nu se va percepe între zilele de joi, ora 13,00, şi luni, ora 13,00.
‘Prin derogare de la prevederile ordinului ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţi străine nr. 290 din 2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, publicat în Monitorul Oficial, partea I nr. 484 din 2 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, încasarea tarifelor de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă se sistează de la data imtrării în vigoare a prezentului ordin până la 1 septembrie 2014, în intervalul cuprins între zilele de vineri, ora 13,00, şi luni, ora 13,00, cu excepţia perioadei 14 august 2014 – 18 august 2014, când sistarea încasării tarifelor se aplică în intervalul cuprins între zilele de joi, ora 13,00, şi luni, ora 13,00’, se menţionează în documentul publicat în MO.
Tarifele pentru o singură trecere a postului peste Dunăre Feteşti – Cernavodă pornesc de la 13 lei pentru vehicule rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – autoturisme şi ajung până la 91 lei în cazul vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minimum 4 axe (inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane.