Sunteti singurul ministru de Finanţe de după Revoluţie rechemat de stat la datorie. Ce v-a recomandat? Cum s-a luat decizia?
E o întâmplare. N-am facut parte dintre cei care au luat decizia. N-am participat la viaţa politică în ultimii ani de zile. Este o decizie luată pe baza activităţii mele anterioare, pe opiniile exprimate. Ar fi bine să-i întrebaţi pe cei care m-au propus.
Ce aveţi de gând să faceţi cu sistemul fiscal anul acesta?
Sistemul de taxe si impozite rămâne neschimbat cu excepţia impozitului minim care va fi transformat în impozit forfetar. Va fi aplicat doar în acele domenii cu risc de evaziune foarte mare.
În rest nu se schimbă nimic…
…în rest nu se schimbă nimic
Forfetarul. Se discută foarte mult acum despre el, dar nimeni nu ştie cum arată
Se discută foarte mult şi în Ministerul Finanţelor. Până când n-o să avem ceva foarte coerent, foarte clar, aşa fel încât să nu distorsionăm piaţa, ci s-o limpezim, n-o să ieşim cu opinii sau cu idei.
Deocamdată adunăm date, informaţii, propuneri. Când o să avem o bază de discuţie, vom deschide o dezbatere publică. Bineînţeles că n-o să poţi să iei în considerare pe toţi şi pe fiecare, trebuie să găsim o medie de bun simţ. După aceea îi vom da drumul. Nu ne grăbim. Vrem să fie bine făcut.
Asta înseamnă că nu în 2010?
Nu neapărat. Vrem ca în a doua parte a anului să intre în vigoare.
Vă gândiţi deja la 2011? În sens fiscal.
Nu există încă o idee sau o dorinţă legate de schimbarea sistemului de taxe şi impozite. Nu se discută în Ministerul Finanţelor despre un TVA mai mare sau de un impozit pe profit mai mare, de vreun nou impozit. În acelaşi timp, trebuie să recunosc că nevoia modernizării sistemului românesc de taxe şi impozite o simţi acut.
Avem un sistem de taxe şi impozite care nu este adecvat unei ţări europene. Avem trei milioane şi ceva de plătitori, care susţin 18 milioane de beneficiari.
Soluţia simplă pentru treaba asta ar fi…
Soluţia nu este simplă. Dacă majorezi o taxă, pare simplu, la fel cum pare simplu să finanţezi bugetul nerestituind TVA-ul. E o soluţie care îţi dă senzaţia, pe termen scurt, că-ţi aduce avantaje.
Defapt tu creezi nişte blocaje în sistem. Obligi companiile să se finanţeze din alte surse, deci le măreşti costurile, deci îţi reduci sumele încasate din impozitele (în birou intră şi iese Dan Bittman) pe venit şi pe profit şi finalmente poţi să creezi un blocaj. S-ar putea să te coste mai mult, când socoteşti după 6 luni sau un an.
S-a întâmplat chestia chestia asta până acum?
Nu s-a întâmplat…cum să spun eu?…în mod voit aşa ceva. S-a întâmplat să se întârzie restituirea TVA din lipsă de finanţare. Probleme de cash-flow.
Bun. Atunci care este soluţia pentru modernizarea taxării. Aţi spus până acum ce nu se poate face.
Soluţia este complicată. Trebuie să ne uităm din mai multe unghiuri. Încerc unul, aleatoriu. Impozitarea agriculturii: terenul agricol, munca în agricultură, produsul agricol. E o zonă în care în mod cert România este deficitară.
Apoi, un sistem coerent de… încerc să găsesc un limbaj care să nu sperie. Pentru că mi-e foarte frică de ce interpretare puteţi să daţi.
E un interviu, nu putem să-i dăm nici o interpretare
Nu, nu, nu. Dumneavoastră publicaţi ceva în interviu şi apoi comentariile la ceea ce a apărut sunt de zece ori mai periculoase.
Există diverse forme de venit în România, printre care şi pensiile. Pensia este o depunere a fiecărui cetăţean pentru un venit viitor. La momentul realizării venitului, ar trebui ca întreg venitul să fie taxat. deci orice venit, într-un stat civilizat, se taxează.
Că de aia funcţionează statul social.
Noi ce facem? Scoatem pensia din taxare la momentul acordării ei, lucru care e foarte frecvent în multe state din lume, dar nu o taxăm la momentul plăţii. Deci scoatem din circuitul de taxare o sumă foarte importantă care în toată lumea asta se taxează. Aşa ajung alte state să aibă venituri bugetare de 47% din PIB.
Aş vrea să devină dezbatere publică: trei milioane şi ceva de plătitori, 6 milioane de beneficiari. Spunem acum că am vrea o pensie care să reprezinte 45% din salariul mediu. Dar noi avem o fiscalitate totală de 30% din PIB. E foarte greu să-ţi închipui cum, având atât de puţini plătitori şi atâţia beneficiari şi o fiscalitate care este sub nivelul de 45%, ar putea cineva să-ţi plătească 45%.
Păi impozitarea pensiei ar rezolva ecuaţia asta?
Nu. Eu mă gândesc la un sistem foarte coerent de taxe şi impozite. Asta nu se face cu un singur lucru, ci prin modernizarea întregului sistem.
Pe aceeaşi idee, beneficiarii sistemului de asigurări de sănătate sunt 18 milioane, pe lângă cei numai trei milioane care contribuie. Sunt foarte multe categorii sociale care sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări de sănătate. Acolo iar este o sursă importantă de venituri.
Impozitele pe proprietate în Romania sunt fie inexistente, fie foarte mici, fie nu se plătesc…
…fie foarte mari, ca proporţie în salariu. Vă dau exemplu taxa locală auto, care nu este deloc mică.
Bun, depinde cum vreţi să consideraţi. Este mică în raport cu nevoile autorităţilor locale. Pentru că, până la urmă, un kilometru de drum sau un sistem de semaforizare costă aproape la fel şi în România şi în Germania, veniturile autorităţilor de aici fiind aici de şapte ori mai mici decât în Germania.
Taxa respectivă este la rândul ei de şapte ori mai mică decât în Germania. Prin urmare, ce primeşte cetăţeanul român este mult mai puţin decât primeşte germanul.
Acuma, nu poţi să spui „taxele sunt mari prin comparaţie cu salariul” şi să-ţi doreşti în acelaşi timp servicii sociale ca în alte state europene.
Fiecare român aşteaptă, pe bună dreptate, servicii la nivel european. Le spunem cetăţenilor că sunt membri ai Uniunii Europene.
Cetăţeanul român se duce acum la Munchen sau la Paris sau la Amsterdam, pe unde scrie prin ziare că ma plimb eu , şi constată că nivelul serviciilor de-acolo, calitatea străzilor, a transporturilor este mai bună decât la Bucureşti.
Îşi doreşte să aibă aceeaşi calitate. Dar nu se uită la cât munceşte, cât de eficient e şi cât e taxat cetăţeanul neamţ. Până la urmă, dacă te duci la un hotel de 5 stele te aştepţi să plăteşti servicii de nivel ridicat. E greu să te aştepţi să te duci la un hotel de două stele, să plăteşti şi să te aştepţi la servicii de cinci stele.
Din discuţia noastră de până acuma, urmărind firul logic, de vină pentru nefuncţionarea sistemului sunt veniturile mici ale populaţiei
Nu poţi să spui că e vina cuiva că sunt salariile mici. Există o vină istorică pentru nedezvoltarea României. Şi aici intrăm în alt subiect. Când nu s-a dezvoltat România? La începutul secolului trecut? După 1947? Sunt multe perioade în care România ar fi trebuit să se dezvolte şi n-a făcut-o.
Inclusiv modul de dezvoltare de după 1990, când alocările s-au făcut mai ales pentru susţinere socială şi nu pentru dezvoltare.
Întotdeauna am avut problema asta: având venituri mici, trebuie să le dăm oamenilor să poată să trăiască, dar atunci nu ne dezvoltăm.
Nedezvoltându-ne, am rămas cu venituri mici. Aici e un cerc vicios foarte periculos pe care până la urmă trebuie să-l rupi într-un fel.
Poţi să-l rupi îndatorându-te. Ok, banii ăştia-s ca să funcţionăm. O să avem creştere solidă şi la un moment dat o să putem plăti datoria. Riscul în situaţiile astea e legat de acţiunea lumii politice. Pentru că avem de-a face cu un proiect care trebuie să dureze 15 ani, ca să-şi arate beneficiile. Investiţiile în infrastructura unei ţări nu se întâmplă aşa (pocneşte din degete), azi investeşti şi mâine începi să profiţi. Ar trebui ca şi ciclurile politice să accepte existenţa ciclurilor economice.
Dar, aţi spus-o foarte clar, principala problemă a României este nivelul scăzut al veniturilor populaţiei.
Şi n-am vorbit de Bucureşti, ci de Călan, spre exemplu
Vorbim de Călan, de Bârlad, Reşiţa…
Pai cum o să faceţi să-i taxaţi mai mult pe cei din Călan? Că văd că în asta constă modernizarea fiscalităţii.
Vedeţi? Aici intraţi în această dilemă. Ne ocupăm de protecţie socială sau de dezvoltare? Sau încercăm să facem şi protecţie şi dezvoltare? Intrăm într-un subiect şi mai delicat. Cât de mult este responsabil un individ pentru viaţa lui? Veţi spune că un om născut în Călan n-are nici o şansă.
Unul născut în satul mamei mele, undeva pe Valea Elanului, în zona Bârladului, n-are nicio şansă. Pământul este sărac. Nu plouă. Casele sunt din chirpici şi paiantă. Şi dumneavoastră spuneţi „ce facem pentru omul ala?”.
Nu ce facem pentru el. Am întrebat cum ne gândim să-l taxăm mai mult.
Bun, îl vom taxa după posibilităţile lui. Eu pot să-i pun taxe mari pe proprietate. Dar degeaba le pun dacă el nu le plăteşte.
Aici există o raţionalizare a taxării cu veniturile cetăţenilor. Adică n-o să punem în Călan un nivel de taxare european de 1.000 de euro pe an pentru un apartament cu două camere. În acelaşi timp cred că şi acolo sunt vile de 400.000 de euro şi plătesc taxe ca pentru o casă de 20.000 de euro.
Şi cum va arăta această taxă pe proprietate?
Păi va rămâne o taxă locală. Pentru că nu ştiu eu de la Bucureşti specificitatea Călanului, a Corabiei şi a Bârladului. Nici evoluţia n-o pot vedea. Există posibilitatea ca o mare fabrică să se deschidă în acel oraş şi atunci devine unul bogat. Au fost cazuri. Va mai trebui să acceptăm că în România trebuie să avem o valoare reală a proprietăţii. (Andrei Gheorghe intră şi iese din birou)
Care este valoarea reală a proprietăţii?
În mod normal este valoarea de tranzacţionare. În unele ţări se lucrează cu valoarea de închiriere. Sunt nişte tabele cum sunt cele de la notariate.
De când?
Nu există un termen. Tot ce vă sun eu aici sunt gândurile ministrului de Finanţe. Nu există în acest moment un plan de implementare a acestor gânduri.
Care este ideea dvs. de imagine a ministerului? Sunt multe întrebări legate de numirile pe care le-aţi făcut în acest sens.
Ideea mea a fost de a deschide ministerul. Părerea generală despre Ministerul Finanţelor este că e o instituţie închisă, necomunicativă şi oarecum adversară a cetăţeanului.
Vă pot spune şi de ce.
Îmi veţi spune că pentru că încasăm taxe şi impozite. Şi e foarte normal să fie aşa când oamenii trebuie să dea bani.
Exact.
În acelaşi timp, reglementăm o zonă de activitate umană foarte importantă, care e economia. Iar zona asta trebuie reglementată. E nevoie ca oamenii care reglementează să ţină legătura cu cei pe care-i reglementează.
Există o viziune greşită, de instistuţie închistată. Un fel de căpcăuni care de-abia aşteaptă să-i mănânce pe contribuabili. Principala idee a venirii acestui tip de consilieri cu vizibilitate publică a fost de a aduce nişte oameni din afara sistemului, care să aibă o credibilitate publică generată de activităţile lor din afara sistemului.
Când vine cineva din sistem şi vorbeşte lumea spune „ok, normal că zice că sunt buni, pentru că e de-al lor”. Din consilierii mei, toţi ceilalţi sunt oameni din minister, mai tineri sau mai puţin tineri.
Dan Bitman şi Andrei Gheorghe au rolul de a arăta că Finanţele nu sunt o instituţie închisă şi că cetăţeanul pote veni cu încredere la noi. Şi că, în cazul solicitărilor raţionale, realiste, le rezolvăm.
Zilnic rezolvăm sute de cazuri, dar nimeni nu vorbeşte despre ele, ci doar despre două sau trei care nu sunt rezolvat e din vina noastră sau altele care sunt solicitări iraţionale.
Presa are o problemă acuma. Nu ştiu dacă să-l sun pe Dan Bitman să-l întreb dacă azi e întâlnirea boardului FMI.
Nu trebuie să-l sunaţi pe Dan Bitman să vă zică despre board, pentru că el nu este purtătorul de cuvânt al ministerului.
Cine e purtătorul de cuvânt al ministerului Finanţelor?
Eu.
Faptul că au am ales să am un anumit set de consilieri e dreptul meu. Se vorbeşte că am ocupat posturi de înalţi funcţionari cu ei. Ei sunt consilierii mei personali. Nu semnează nimic, nu au autoritate în minister. Ei vin o dată cu mine la muncă şi pleacă o dată cu mine.
E în regulă, motivele ne interesau.
Am mai citit în ziare că blochez angajările oamenilor performanţi care lucrează la Harvard sau care au învăţat acolo sau în altă parte. Eu nu blochez nimic. Oamenii ăia, dacă vor să înceapă o carieră în administraţie pot să vină la noi. Însă nu cred că-i convine unui absolvent de înaltă şcoală să vină la cabinetul meu.
Postul de ministru are o durată foarte mică şi deci a cabinetului la fel. Dar cine vrea, are uşa deschisă. Uitaţi-vă la secretarii de stat, la directori, la şefii din diverse departamente din Finanţe, că sunt foarte mulţi oameni tineri. Îţi trebuie răbdare şi trebuie să accepţi nişte venituri care sunt totuşi mult mai mici decât poţi avea în piaţa privată.
Daţi-mi un exemplu de om din minister care a terminat o şcoală mare afară.
Bogdan Drăgoi e unul dintre ei. Şefa Trezoreriei…nu sunt puţini.
Citeşte aici reacţiile la propunerea ministrului Vlădescu.
Citeşte şi> Ionuţ Tudorică: „Vlădescu nu a greşit. Şi-a ales cu grijă cuvintele”
Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel
