Utv a pornit de la nemulţumirea mea personală faţă de calitatea televiziunilor muzicale din ţară, odată cu transformarea MTV Europe în MTV România şi Atomic TV (fostul TV Klumea). Am vrut să folosesc cunoştinţele acumulate în perioada de studii în Marea Britanie şi să le adaptez la nevoile pieţei din România (care era încă subdezvoltată în perioada aceea), încorporând tehnologie avangardistă (Utv a fost prima televizune din ţară care opera 100% pe o platformă digitală, cu sisteme vot şi chat pe TV). Am început să schiţez proiectul, mai mult ca un hobby, şi după câţiva ani de cercetare eram convinsă că are potenţial.
Este cunoscut faptul că televiziunea “mănâncă” foarte mulţi bani, până când ajunge să producă. Aţi avut probleme până acum? Aţi fost vreodată în prag de insolvenţă/faliment?
Producţiile mari, în special emisiunile de ştiri, necesită investiţii foarte mari şi sunt greu de susţinut la nivel de rentabilitate, însă niciuna dintre acestea nu se aplică în cazul nostru. Probleme legate de insolvenţă nu am avut până acum, deşi un aspect cu care ne confruntăm în prezent, pe perioada de criză economică, sunt inconvenienţe legate de cash flow, determinate de faptul că încasăm banii cu foarte mare întârziere de la agenţiile de publicitate. Dar acest lucru ne determină doar să fim mai precauţi la capitolul investiţii.
După cât timp a început sa fie rentabilă afacerea?
Am ajuns la break-even după aproximativ 2 ani şi jumătate, ceea ce este mult mai rapid decât perioada generală de break-even în cazul televiziunilor, care este de aproximativ 4 ani.
La cât evaluaţi afacerea?
Ţinând cont că anul trecut nu s-au fructificat toate oportunităţile din cauza unor schimbări masive de personal, în acest moment afacerea este evaluată la 5 milioane de euro, preţ compus din valoarea EBITDA şi valoarea brandului.
În ce stadiu sunteţi acum cu afacerea? Cum e businessul la nivel de încasări?
În primul an de criză economică, în 2009, nivelul profitului a fost la fel ca în anul precedent, înainte de criză. În primul trimestru din 2010 suntem la acelaşi nivel de profit ca şi în anii precedenţi. Paradoxul este că, deşi nivelul de audienţă este mult mai ridicat acum decât înainte de criză, încasăm ceva mai puţin, pentru că am fost nevoiţi să reducem preţurile şi încărcarea nu este de 100%, ca înainte.
Datorită faptului că suntem o televiziune de nişă, fără producţii costisitoare, deşi venitul din publicitate este puţin scăzut, am reuşit să menţinem acelaşi nivel de profit ca şi înainte de criză, restrângând puţin investiţiile.
Piaţa de TV muzicală nu-i cam aglomerată? Ar mai trebui să se iasă de pe ea?
Ţinând cont că în Marea Britanie sunt aproximativ 50-60 de posturi TV muzicale care produc un venit consistent, nu consider că sunt prea multe televiziuni muzicale în România, piaţa este încă foarte liberă şi există încă loc pentru inovaţii. Ce ne limitează în România, încă, este platforma de distribuţie principală de la operatorii de cablu. Altfel, aş mai fi lansat încă 3-4 posturi TV adiacente Utv-ului până acum.
Cam ce bugete de publicitate direcţionează agenţiile de media către nişa TV muzicale?
Considerând televiziunile muzicale cu profil comercial – Utv, MTV, Kiss TV şi 1Music – bugetele de publicitate consumate în 2009 au fost de aproximativ 4,5 mil. euro.
Cu ce procente au scăzut bugetele în 2009?
Agenţia New Line Media, responsabilă pentru vânzarea spaţiului Utv, susţine că, per ansamblu, dacă vorbim de un total al bugetelor direcţionate pe media, există o scăderea de 34%, de la 337 mil. EUR, în 2008, la 222 mil. EUR, în 2009. Din fericire pentru UTV, veniturile din publicitate pe 2009 au scăzut doar cu 2%.
E mai uşor pentru o televiziune de nişă să fie profitabilă pentru nevoia de mai puţin conţinut şi mai ieftin?
Categoric. Cheltuielile cele mai copleşitoare pentru o televiziune muzicală sunt cele de emisie/ satelit şi drepturile de autor, nu întotdeauna producţiile.
Se îndreaptă TV de muzică către era reality TV?
Nu! Faptul că MTV nu mai difuzează videoclipuri în Statele Unite de mulţi ani de zile, înlocuind muzica cu producţii tip reality show, se datorează faptului că firma de care aparţine MTV este proprietarul multor studiouri de producţie, care au nevoie de o platformă principală de distribuţie. Deşi show-urile tip reality TV sunt foarte populare peste tot în lume, telespectatorii îşi doresc să vadă muzică pe televiziunile muzicale.
Orice fel de producţie încorporează o latură de interactivitate, pentru că acesta este trendul de aproximativ 10 ani de zile. Dar acest lucru nu înseamnă că trebuie ca posturile muzicale să aleagă: ori difuzăm reality show, ori muzică. Utv îşi va menţine structura muzicală în continuare, încorporând, aşa cum a făcut de la început, latura de interactivitate cu publicul (partea de „reality TV„) în toate acţiunile sau producţiile sale.
V-aţi gândit vreodată să vă mutaţi business-ul în altă ţară? Dacă da, unde şi de ce?
M-am gândit să transform brandul Utv într-o franciză şi să-l extind astfel la nivel internaţional, însă, momentan, nu doresc să mai fac investiţii consistente pe perioada de criză. În primul rând, aş lua în considerare zona Europei de Est pentru extindere, deoarece este relativ uşor de penetrat şi similară cu mediul din România, după care aş studia posibilitatea de expansiune în Statele Unite, unde piaţa de televiziuni muzicale este liberă momentan.
În ce alte domenii vedeţi potenţial pentru dezvoltarea unei afaceri de succes?
Internet/ online!
A fost un atu pentru dvs faptul că sunteţi fiica unui cunoscut om de afaceri sau v-a afectat acest fapt? Câţi prieteni aţi pierdut după ce aţi dezvoltat afacerea?
Nu pot să zic că a fost neapărat un atu, mai ales că tatăl meu nu s-a implicat în activitatea Utv până acum câteva luni (când a preluat o poziţie în Board-ul Utv). Cât priveşte prietenii, au fost puţine cazuri în care unul sau doi prieteni cu care am colaborat nu au reuşit să facă distincţia între prietenie şi muncă sau nu au dat randament, cazuri în care am încheiat colaborarea. Dar prietenii pe care îi aveam înainte de a dezvolta Utv îmi sunt prieteni în continuare.
Care este strategia de business pentru următorii ani 2-3 ani şi dacă aţi bugetat investiţii pentru acest an?
Utv a făcut investiţii importante în aparatură anul acesta, fiind primul post de muzică din România care a lansat un canal HD, în premieră pe platforma UPC şi INES. Avem planificate investiţii în continuare. Aparatură 3D, marketing, dezvoltare programe. Dar la o scară mai mică decât ne dorim, iar ele sunt condiţionate de nivelul de cash din companie. Focusul este pe încasări/ recuperări şi rezerve.