Astfel, cele două companii vor furniza servicii software pentru aplicaţii colaborative de gestionare a documentelor, înregistrărilor şi fluxurilor de lucru. EASA este instituţia-cheie a Uniunii Europene responsabilă de strategia pentru siguranţa aviaţiei, având misiunea de a promova cele mai înalte standarde comune de securitate şi protecţie a mediului în aviaţia civilă din Europa. Agenţia are 400 de specialişti angajaţi din toate statele Uniunii Europene şi se află într-o continuă extindere, ca urmare a consolidării poziţiei de centru european de excelenţă în siguranţa aeriană.
În realizarea acestui contract, Siveco România se bazează pe experienţa acumulată de-a lungul a peste zece 10 ani, în proiecte complexe de dezvoltare şi implementare software, derulate în Azerbaijan, Bulgaria, Belgia, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Germania, Israel, Italia, Liban, Moldova, Maroc, Turcia, USA.
Siveco Romania a fost înfiinţată la începutul anului 1992, fiind liderul caselor de software din România, asigurând o mare parte din proiectele informatice din România, precum şi un volum important al exporturilor de produse software în ţări din Europa Centrală şi de Est, din Uniunea Europeană, spaţiul Comunităţii Statelor Independente, în Orientul Mijlociu şi Apropiat, în nordul Africii.
Între acţionarii Siveco România se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), Siveco Netherlands B.V. Compania oferă soluţii eficiente EAS, Document Management, Business Inteligence, eLearning, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms şi eBusiness, atât pentru piaţa locală, cât şi pentru cea internaţională. În prezent, soluţiile Siveco România sunt utilizate de către beneficiari din ţări de pe patru continente. 550 dintre aceşti beneficiari sunt localizaţi în România şi includ atât instituţii publice importante, cât şi companii private de referinţă.
Înfiinţată în 1996, Intrasoft International, divizie a Intracom IT Services, membru al grupului Intracom Holdings, a devenit un furnizor important de servicii IT pentru instituţiile europene şi statele membre ale UE. Lista sa de clienţi include cele mai mult dintre directoratele generale şi agenţiile Comisiei Europene.
Intrasoft International furnizează servicii şi sisteme IT complexe pornind de la iniţierea şi elaborarea de strategii la realizarea, exploatarea şi susţinerea domeniilor de afaceri specializate şi a diverselor domenii tehnice. Majoritatea acestor domenii de expertiză sprijină cerinţele administraţiei UE şi urmăresc punerea în aplicare a politicilor şi directivelor UE, în coordonarea statelor membre şi a altor ţări.