Măsura tăierii salariilor bugetarilor cu 25% a fost criticată de populaţie la acel moment, dar a fost salutată de mediul de afaceri şi a dus la costuri de finanţare mai mici pentru stat, afirmă consultantul Sorin Istrate. În consecinţă, el atrage atenţia că promisiunile de majorare a salariilor şi de reducere a contribuţiilor sociale ar fi opuse curentului majorităţii.
„Ceea ce am observat în tot restul Europei este că se pune în discuţie reducerea salariilor, nicidecum creşterea lor. (…) Decizia de a urmări şi de a presa evazioniştii fiscali se bazează pe această necesitate de creştere de venituri bugetare, nicidecum reduceri”, a explicat Sorin Istrate.
De altfel, el atrage atenţia că România va fi forţată să se împrumute şi mai mult dacă reducerea contribuţiilor sociale sau majorările salariale ar fi invalidate de evoluţia economică. În acest context, analistul Aurelian Dochia afirmă că România ar trebui să amâne discuţiile despre majorări salarile până în a doua parte a anului.
„Este puţin hazardat să se discute cu certitudine despre creşteri de la 1 iunie, fiindcă eu cred că aceste creşteri ar putea să fie confirmate doar de datele pe primul semestru din 2012, adică undeva prin toamnă ar fi mai realistă o asemenea creştere”, a declarat Aurelia Dochia, la The Money Channel.
Dochia atrage atenţia că februarie a fost o lună proastă pentru economie, deci există motive puţine care să sprijine majorările salarile în sistemul bugetar.