Verdict dur al prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu: în loc să investească local într-o ţară ce are nevoie de investiţii străine, băncile exportă capital, plasamentele externe depăşind 10 miliarde de euro.
Deşi România înregistrează deficite comercial şi valutar accentuate, ceea ce determină o nevoie stringentă de importuri de capital de la nerezidenţi sub forma investiţiilor străine directe şi a împrumuturilor, în prezent, prin sistemul bancar, ţara noastră exportă capital, plasamentele externe ale băncilor fiind în creştere şi depăşind 10% din total active, susţine Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, potrivit ZF.
„Plasamentele externe ale instituţiilor de credit au crescut accentuat (depăşind 10% din activele bancare în septembrie 2020). Valuta plasată de băncile româneşti în străinătate la randamente foarte reduse se întoarce în scurt timp de la corporaţiile financiare internaţionale (companiile-mamă) sub formă de împrumuturi către statul român la dobânzi de 7-8 ori mai ridicate comparativ cu cele încasate de instituţiile de credit autohtone la «exportul» iniţial de valută, ceea ce încarcă în mod total nejustificat, dar cu continuitate în timp cheltuielile bugetare“, a explicat Georgescu într-o prezentare de la lansarea cărţii „Capitalism şi capitalişti fără capital în România“.
Practic, în loc să investească local, într-o ţară ce plânge după investiţii străine, băncile exportă capital, plasamentele externe depăşind 10% din activele bancare, adică peste 60 mld. lei (peste 12 mld. euro).
Georgescu a vorbit şi despre accesul scăzut la credit al firmelor şi populaţiei care determină şi raportul foarte scăzut dintre credite şi depozite (LTD) de numai 69% în iulie 2021, dificultăţi şi în conducerea politicii monetare, precum şi excedentul de lichiditate în lei al băncilor care este orientat către facilităţile de depozit de la BNR, costuri uneori semnificative pentru BNR, precum şi diminuarea profitului virat Ministerului Finanţelor.