Investitorii care au achiziționat la începutul anului acțiuni ale companiilor străine listate la Bursa de Valori București (BVB) au obținut până în prezent un câștig agregat de peste cinci ori mai mare decât dobânda bancară și, datorită așteptărilor pozitive pentru trimestrele viitoare, potențialul de câștig pe următoarele 12 luni este de 11,7%, de cel puțin trei ori mai mare decât în cazul depozitelor, potrivit unui raport al analiștilor casei de brokeraj Tradeville.
Primele zece companii străine de la BVB care și-au publicat rezultatele pe primul semestru din 2014 au raportat în majoritatea lor avansuri ale afacerilor și profiturilor (7 din 10).
Cele mai mari randamente în această perioadă le-au înregistrat acțiunile Facebook (37,1%), Intel (31,9%), Apple (25%) și Microsoft (17,5%), în timp ce SAP si Bank of America au consemnat singurele scăderi, de 3,9%, respectiv de 0,45%.
„Formând un portofoliu cu participații egale în cele zece acțiuni străine de la BVB analizate, am fi acumulat un randament brut de 11,40%, evoluție care include și dividendele încasate în primele două trimestre. Astfel, performanța ar fi fost mai bună în comparație cu randamentele aduse de principalii indici globali — S&P 500 +7,5%, Dow +2,9%, DAX +0,5% sau Nasdaq100 +11,1%”, spune Bogdan Gherghe, analist al Tradeville.
Cine ar fi plasat banii în această perioadă într-un depozit bancar ar fi obținut în medie un randament brut de 2%, ceea ce înseamnă că portofoliul format din cele zece acțiuni străine analizate ar fi adus un câștig de 5,5 ori mai mare.
Pe lângă aceste câștiguri din prima parte a anului, piața se așteaptă la noi randamente consistente. „Pe baza prețurilor țintă calculate de Reuters pentru următoarele 12 luni și a dividendelor corespunzătoare, randamentele brute potențiale pentru un orizont de 1 an ar varia între 2% și 16,4%, în timp ce un portofoliu cu ponderi egale pe cele zece acțiuni ne-ar putea aduce un câștig de 11,7%”, precizează Bogdan Gherghe. Acesta ar fi echivalent cu un câștig agregat brut de peste trei ori mai mare decât dobânda bancară.