Anghel Alexandru

Metalul prețios care e acum pe val

aur, metale pretioase, platina

Este vorba despre rodiu, metalul prețios folosit în convertoarele catalitice care reduc emisiile de carbon ale autoturismelor. Prețul rodiului este în creștere. Rapoartele realizate de specialiștii de la Bloomberg arată că prețul rodiului a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimele 16 luni și se pregătește să marcheze cel mai mare câștig lunar din 2009 încoace.

 

O cauză a creșterii susținute a prețului acestui metal prețios ar putea fi revenirea cererii de automobile pe piețele mondiale. Vânzarile de autoturisme au crescut în SUA și chiar și în Europa, Bătrânul Continent fiind, în ultimii ani, mai degrabă o piedică pentru industria auto. Astfel, piața prezintă semne pentru o creștere de durată.  

 

Prețurile sunt întotdeauna o combinație dintre cerere și ofertă. Și problemele de aprovizionare au fost legate de rodiu și de alte metale din grupa platinei. Aproximativ 80% din rodiul utilizat la nivel mondial provine din Africa de Sud, unde, timp de cinci luni, până în luna iunie, a avut loc o grevă care a afectat producția din întreaga lume, scrie Bloomberg.

 

În condițiile în care cererea pentru rodiu și-a revenit, iar metalul este destul de rar, prețurile acestuia par să se fi stabilit pe un trend de recuperare a prețului. Pentru moment, prețul rodiului este cu aproximativ 90% sub nivelul înregistrat în 2008, când a fost marcat maximul istoric, cu un nivel de 10.000 de dolari pe uncie, atins în luna iunie a anului 2008.

 

Rodiul este considerat un metal mai prețios decât aurul datorită faptului că se găsește în cantități cu mult mai mici, resursele fiind extrem de limitate. A fost descoperit relativ târziu, în anul 1803, de către chimistul și fizicianul britanic William Wollaston, și face parte din grupa de metale a platinei, alături de platină și paladium.

 

În ceea ce privește utilizarea industrială a acestui metal prețios, cea mai largă utilizare a sa este în industria auto. Rodiul mai este folosit în producția sticlei, în finisarea oglinzilor, în realizarea bijuteriilor, în conexiunile electrice și în motoarele cu turbină ale avioanelor.