Acest volum îl depăşeşte pe cel realizat în cea de-a doua jumătate a anului trecut, când investiţiile au fost de 1,83 miliarde de euro, ceea ce sugereaza faptul că volumul total al investiţiilor din regiune ar putea ajunge la o valoare de 4,8 miliarde de euro până la sfarşitul acestui an.
Deşi Polonia continuă să domine, este singura piaţă din regiune pentru care volumul investiţiilor a scăzut în primele şase luni din 2011, de la la 1,27 miliarde în S1 din 2010, la 875 milioane euro în S1 2011.
În contrast, Cehia şi Ungaria au înregistrat o creştere importantă în aceeaşi perioadă de şase luni. În Cehia, volumul investiţiilor a crescut de la 295 milioane de euro la 744 milioane de euro, iar în Ungaria de la 78 milioane euro la 233 milioane euro. În toate pieţele din Europa Centrală, activitatea tranzacţională este mai mică decât media ultimilor cinci ani, se mai arată în raportul citat.
“În ceea ce priveşte România, volumul tranzacţiilor înregistrate în prima jumătate a lui 2011 l-au egalat şi chiar depăşit pe cel înregistrat pentru tot anul 2010, dacă luăm în calcul şi ultima tranzacţie majoră anunţată recent între Immofinanz şi Adama.
Există un interes din ce în ce mai crescut al investitorilor pentru piaţa imobiliară din România. Cel mai atractiv segment al pieţei este cel al spaţiilor de birouri din Bucureşti, însă în urmatoarele 12 luni, probabil că vor fi înregistrate şi unele tranzacţii pe segmentul spaţiilor de retail. Am observat şi o creştere a interesului pentru terenuri, dar la valori ale preţurilor mult reduse faţă de vârful din 2007 – 2008”, a declarat Costel Florea, partener Cushman & Wakefiled România.
Ce au preferat investitorii
Preferintele investitorilor pentru regiunea Europei Centrale au fost clădirile de birouri. Este de aşteptat însă ca această tendinţă să nu dureze mult, deoarece există o creştere a investiţiilor în sectorul de retail Volumul investitiilor de retail pentru primele şase luni ale anului 2011 au scăzut la 623 milioane euro de la 1,12 miliarde euro, în timp ce valoarea investiţiilor în clădiri de birouri a crescut la 947 milioane euro, în creştere de la o valoare de 466 milioane euro pentru aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea a crescut şi valoarea investitiilor în sectorul industrial, o crestere substanţială de la 128 milioane euro la 511 milioane euro.
sursa: Cushman & Wakefiled