Investiţiile mici răstoarnă trenurile

calea ferată din România, CFR, infrastructura feroviara

Ultimul incident s-a produs duminică, în jurul orei 16.26, când al treilea vagon al cursei Rapid 661 de pe relaţia Bucureşti Nord-Iaşi a sărit de pe şine, la ieşirea din staţia Berheci, judeţul Galaţi (între staţiile Tecuci şi Bârlad), nefiind înregistrate însă victime. Potrivit autorităţilor, în acest caz, accidentul ar fi fost provocat de o manevră greşită a unui mecanic de la CFR Galaţi. Acesta, în prezent, este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu.

De altfel, subsecretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a declarat ieri, citat de NewsIn, că în perioada următoare va fi elaborat un ordin pentru verificarea angajaţilor CFR şi a stării infra­structurii. Acesta a subliniat că indisciplina angajaţilor CFR şi lipsa investiţiilor în infrastructură sunt principalele cauze ale ultimelor incidente feroviare.

“În ultimii zece ani, statul a alocat sume insuficiente pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii. De aceea, reparaţiile restante s-au înmulţit, astfel încât, în prezent, peste 40% din reţea are scadenţă la reparaţii capitale şi mentenanţă. Anual, ar trebui investite circa 250 milioane de euro numai pentru aceste lucrări”, a declarat pentru Business Standard Ştefan Roşeanu, secretarul general al Asociaţiei Industriei Feroviare.

Un alt incident s-a petrecut luni, 21 septembrie, când un tren cu 36 de vagoane, operat de Unifertrans, care transporta aproape 3.000 de produse petroliere, a deraiat în apropierea localităţii clujene Boju. Primul accident din această serie a avut loc în noaptea de duminică spre luni (20-21 septembrie), în jurul orei 2.25. Atunci, opt vagoane şi locomotiva trenului Accelerat 1692, Timişoara-Bucureşti, au sărit de pe şină, la zece kilometri de Craiova, pe raza localităţii doljene Cârcea. În urma acestui accident, 15 persoane au ajuns la spital.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că pagubele materiale produse în urma deraierii trenului Accelerat 1692 sunt estimate la cel puţin cinci milioane de euro.