Deficitul de cont curent al României a scăzut cu 69% după primele 11 luni ale anului trecut, la 4,7 miliarde de euro. Datele publicate de banca centrală arată, însă, o temperare a ritmului de corecţie pe partea balanţei de plăţi. La capitolul investiţii străine directe, România nu stă deloc bine. După primele 11 luni din 2009, investiţiile străine directe au scăzut cu mai mult de jumătate, la 3,8 miliarde de euro.
În noiembrie, sumele aduse de străini în România au scăzut de aproape nouă ori faţă de anul precedent, la 106 milioane de euro. Pe de altă parte, banii trimişi în România din străinătate pe canalul transferurilor curente au scăzut cu 27% în primele 11 luni de anul trecut, la 5,8 miliarde de euro. Aceste sume reprezintă, preponderent, banii trimişi de românii care lucrează în alte ţări. Datele BNR mai arată că datoria externă a României a avansat cu 600 de milioane de euro în noiembrie faţă de octombrie, la 78,5 de miliarde de euro.