Investitorii olandezi confirmă apetitul pentru România

fond de investitii, MEI, MEI-Roemenië en Bulgarije, Middle Europe Investments, RBF

Propunerea este un semn al încrederii administratorilor în stabilitatea pieţei româneşti. RBF este unul dintre cele mai active fonduri de investiţii străine în România, având active nete de 24 mil. euro, potrivit lui Cristian Fäder, directorul de investiţii al MEI. Peste 60% din activele RBF sunt plasamente pe piaţa românească, iar restul în Bulgaria.

“Există, desigur, semne mai relevante, dar, într-adevăr, apetitul investitorilor pentru Europa Centrală şi de Est s-a mai schimbat, panica a dispărut, revenind chiar unele sentimente pozitive”, spune Cristian Fäder.

Cu un an în urmă, MEI a decis suspendarea tranzacţiilor de titluri RBF, ca urmare a scăderii vertiginoase a pieţelor pe care fondul operează, respectiv a activelor nete ale fondului. Ulterior, au fost reluate emisiunile şi vânzările de titluri noi, iar acum este prevăzută o perioadă de 12 săptămâni în care să fie permisă răscumpărarea a cel mult 70.000 de titluri pe săptămână.

“Restricţia nu este severă, dacă vedem că în cele 12 săptămâni ar putea fi retrase titluri echivalând cu 30% din activele fondului şi că 70.000 de acţiuni, la cotaţia actuală de 8,15 euro/titlu, reprezintă 2,5% din fond”, explică directorul MEI.

Cele mai importante deţineri ale fondului sunt companii ca Rompetrol Well Services, Prospecţiuni Bucureşti, Romcarbon Buzău şi Iproeb Bistriţa.

Ultimele Articole