Investitorii reîncep să aibă încredere în economia ungară

economia ungara, efectele crizei economice mondiale, Gordon Bajnai, investitorii, Neil Shearing, previziuni, Ungaria, Uniunea Europeana

După ce datoriile publice au crescut masiv şi investitorii s-au retras în octombrie de piaţă, ţara a început să asiste recent la o întărire a monedei şi a putut coborî dobânda cheie.

Numit în aprilie, guvernul premierului Gordon Bajnai a avut plăcuta surpriză să vadă luna trecută cum primul său împrumut în valută, de 500 milioane euro, a fost suprasubscris.

”În contextul în care încrederea investitorilor începe să crească, ceea ce se întâmplă este şi un semn de încredere în planul anticriză al premierului”, crede Neil Shearing, analist în cadrul Capital Economics.

Noul guvern, al cărui mandat este limitat la un an, a anunţat o reducere drastică a cheltuielilor publice, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de stat pentru obţinerea împrumutului de 20 miliarde euro, din partea Fondului Monetar Internaţional, în octombrie 2008.

După ce a atins un minim istoric de circa 317 forinţi/euro, în martie 2009, moneda ungară şi-a revenit la un curs de 270 forinţi/euro. Iar în 27 iulie, banca centrală a coborât dobânda cheie cu un punct procentual, la 8,5%.

Analistul Zoltan Torok, din cadrul băncii Raiffeisen, mizează pe o nouă coborâre a dobânzii, la finele lui august. „La 7,5%-8%, dobânda cheie va rămâne una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană şi printre cele mai atractive”, a spus Torok.

Totuşi, Torok reaminteşte că rata şomajului se află la cel mai ridicat nivel din 1996, de 9,6% şi puterea de cumpărare a gospodăriilor a scăzut, ceea ce afctează cererea internă şi, mai ales, veniturile fiscale.

Previziunile vin în contextul în care banca centrală estimează că Ungaria va continua să se confrunte cu recesiunea în 2010 (-0,9%), după o scădere de 6,7% în 2009, cea mai mare de după 1991.

Angajată într-un program de austeritate, Ungaria nu poate spera la o relansare economică rapidă, precum alte ţări europene, în condiţiile în care datoria publică a urcat la 80% din produsul intern brut.

De asemenea, deficitul public ar putea depăşi nivelul impus de FMI, de 3,9% din PIB, în 2009, şi ar putea ajunge la 4,1% din PIB, conform lui Torok.

Totuşi, acesta ar fi unul dintre cele mai mici deficite din Europa. Ungaria a afişat recent un deficit bugetar de 1,2 miliarde forinţi (6,48 milioane dolari) în iulie, ceea ce dus deficitul din primele şapte luni la 815,8 miliarde forinţi, sau 82,3% din estimarea pentru întregul an, a anunţat ministerul finanţelor.

Cifra din intervalul ianuarie-iulie vine după un deficit de 581,3 miliarde forinţi în aceeaşi perioadă din 2008. De asemenea, deficitul din cele şapte luni este comparabil cu o proiecţie de 991,8 miliarde forinţi, pentru 2009.

Ministerul a arătat că deficitul bugetar al Ungariei a urcat peste ţinta stabilită pentru finele lui septembrie, dar veniturile în creştere de la sfârşitul anului vor reduce deficitul până în decembrie.

Ministerul de finanţe a precizat că deficitul bugetar va urca la 1.067,7 miliarde forinţi (5,38 miliarde dolari), sau 4,1% din produsul intern brut (PIB) până la sfârşitul celui de-al treilea trimestru, depâşind ţinta anuală în acest sens.

Ultimele Articole