Potrivit acestuia, Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre oamenii care au ajutat la revitalizarea cinematografiei româneşti, fiind totodată un clasic al filmului nostru şi un om care a făcut foarte mult, care a produs foarte mult. „A fost un om care şi-a legat viaţa de domeniul filmului”, a declarat Ion Iliescu la Antena 3.
El a adăugat că a discutat cu regizorul despre accidentul său pe gheaţă, starea sa nefiind gravă, dar că a aflat ulterior că a existat o operaţie de peritonită, însă şi după această operaţie starea sa se ameliorase.
Fostul şef de stat a evocat relaţia sa cu Sergiu Nicolaescu, cu care a colaborat încă din primele momente ale Revoluţiei din decembrie, alături de acesta fiind parte a Colegiului Institutului pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989.
De altfel, a arătat Ion Iliescu, Sergiu Nicolaescu a condus o perioadă şi o comisie în Senat pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989 şi a scris două volume pe tema Revoluţiei Române. „Deci eram foarte apropiaţi pe această temă”, a adăugat preşedintele de onoare al PSD.
Nu în ultimul rând, Ion Iliescu a amintit activitatea lui Sergiu Nicolaescu în calitate de preşedinte al Comisiei de cultură din Senat, calitate în care s-a interesat de problemele culturii, dar şi ale cinematografului în general. „Şi a ajutat foarte mult arta filmului, care a intrat în dificultăţi după 1989”, a spus Ion Iliescu.
Regizorul Sergiu Nicolaescu, internat la Spitalul Elias, a murit joi dimineaţă ca urmare a unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al instituţiei.