Pentru a da câteva cifre – peste 650 milioane de euro din capitalul britanic au fost investite şi peste 4.600 de companii britanice fac afaceri în România. Totalul schimburilor comerciale bilaterale s-a ridicat la 3 miliarde de euro doar în 2012, în contextul în care exporturile României către Marea Britanie depăşesc 1,6 miliarde de euro.
După criza economică şi ratele negative ale creşterii în 2009 şi 2010, România a reuşit să revină la o cale stabilă şi durabilă a creşterii economice iar perspectivele pe termen mediu sunt încurajatoare. Rata şomajului la sfârşitul anului trecut a fost de 6,5% la nivel naţional şi doar 2% în capitala Bucureşti.
Ţara mea este a şaptea piaţă cea mai mare în cadrul UE şi cea mai mare din Europa de Sud-Est. Acest lucru înseamnă că există un potenţial imens pentru proiecte de investiţii şi cooperare economică bilaterală cu firme britanice.
Dar creşterea în România nu poate fi realizată fără bunul nostru cel mai valoros, forţa de muncă, şi prin urmare nu dorim ca lucrătorii noştri să părăsească ţara. Poate că migraţia din România a putut părea o soluţie într-o perioadă de criză economică, reduceri bugetare şi măsuri de austeritate.
Cu toate acestea, acum, când cifrele indică un climat economic favorabil iar accentul se pune pe dezvoltare şi investiţii, este esenţial ca românii să opteze pentru a rămâne şi munci în ţara lor. Peste 4.000 de medici şi asistente din România educaţi în universităţile noastre lucrează acum în ”National Health Service” /NHS/, dar avem nevoie de ei în spitalele noastre.
Zeci de mii de muncitori din construcţii români cu înaltă calificare au găsit locuri de muncă în Marea Britanie, dar în România ne confruntăm cu o penurie în acest sector. Eu personal cunosc o companie românească din Londra, care are aproximativ 500 de lucrători români şi construieşte locuinţe sociale, nu pentru ei, ci pentru cetăţeni britanici.
În contextul în care trei milioane de români lucrează în străinătate încă din 2007, ţara a atins limitele exportului forţei sale de muncă.
Mulţi medici şi asistente medicale lucrează în Marea Britanie, Franţa sau Germania. Numai în Marea Britanie există aproape 6.000 de studenţi români, profesori şi cercetători. Mii de români cu înaltă calificare sunt angajaţi aici în domenii ca artele spectacolului, financiar, IT şi sectoare comerciale. Nu ne mai putem permite să pierdem creierele şi talentele noastre cele mai bune şi nu ne putem permite să pierdem lucrătorii noştri calificaţi.
În 2008, guvernul român a organizat târguri de locuri de muncă în Spania şi Italia, cu scopul de a aduce înapoi acasă lucrătorii români şi a completa locurile de muncă cu deficit. Dacă tendinţa actuală pozitivă din economia noastră continuă, va trebui, probabil, să repetăm acest demers.
Românii din Marea Britanie sunt o comunitate tânără – peste 70% au vârsta cuprinsă între 18-35 ani – iar cererea lor de beneficii sociale este foarte limitată. De exemplu, conform unor statistici britanice, din numărul total de 40.171 de alocaţii pentru copii, anul trecut, în ceea ce priveşte copiii care trăiesc într-o altă ţară din Spaţiul Economic European /SEE/, doar 324 au mers la copii români – 0,8%.
Pe tema migraţiei specifice spre Marea Britanie după 1 ianuarie 2014, nu am un glob de cristal, dar eu nu cred în previziunile alarmiste ale unor afluxuri probabile din România. Orice analiză raţională care foloseşte statisticile disponibile conduce la concluzia că Marea Britanie nu este o destinaţie preferată pentru majoritatea românilor care caută un loc de muncă. Dintre cei care au vrut să emigreze, mulţi au făcut deja acest lucru în ultimii şase ani.
Pentru noi, ceea ce este în joc acum este cum să convingem medicii români, asistentele medicale, profesorii, studenţii, cercetătorii şi lucrătorii în construcţii care trăiesc în Marea Britanie să se întoarcă acasă şi să-şi folosească competenţele în economia românească
