„Pe acel teren avem deja două corpuri mari de cladire construite până la etajul 3. Am renunţat, însă, să construim mall-ul, pentru că în zonă este concurenţă destul de mare pe acest segment. Am modificat proiectul şi vom pune accentul pe zona medicală, lucrările urmând să înceapă în această vară”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ionuţ Negoiţă.
Astfel, dintr-o suprafaţă totală estimată a proiectului de 65.000 de metri pătraţi, 25.000 de metri pătraţi vor presupune construcţia unui spital, a unei clinici, a unor cabinete stomatologice şi pentru operaţii estetice.
„Vreau să leg aceast proiect de hotelul Rin şi să facem turism medical. România aduce anual 10.000 de turişti pe segmentul medical, iar Cehia 80.000. În România, potenţialul turismului medical este destul de mare şi neexploatat aproape deloc”, consideră Negoiţă.
În afara zonei medicale, proiectul va mai cuprinde 10.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, iar 30.000 de metri pătraţi vor însuma construcţia a circa 500 de apartamente.
„Am investit până acum în teren şi în construcţia clădirilor circa 10 milioane de euro şi urmează să mai investim alţi 35 – 40 de milioane de euro. Banii vor proveni din credite, în proporţie de până la 50%, iar restul din avansurile pe care sperăm să le încasăm din vânzarea locuinţelor, precum şi din surse proprii”, a afirmat omul de afaceri.
Ionuţ Negoiţă deţine două hoteluri la Otopeni, unul în centrul Bucureştiului şi Rin Grand Hotel, din zona Vitan, care, cu cele 1.500 de camere, este cel mai mare din Europa.