Sursa foto: zoozle.ro
Acţiunile Apple au crescut cu aproape 3% în şedinţa de miercuri pe bursa de la New York, după ce compania a anunţat că a vândut peste 600.000 de unităţi în prima zi de pre-comenzi, transmite Reuters.
Astfel, noul membru al familiei iPhone ar putea întrece vânzările modelelor anterioare, dar şi pe cele ale tablet PC-ului iPad, impunându-se drept un rival redutabil pentru ceilalţi producători de pe o piaţă condusă încă de gigantul finlandez Nokia, care a pierdut teren constant în ultimii ani pe segmentul smartphone şi a anunţat deja, pentru acest an, vânzări sub aşteptări la divizia de telefoane.
Apple şi-a cerut scuze miercuri clienţilor pentru întreruperea temporară a vânzărilor online, după ce cererea neaşteptat de mare de pe internet a supraîncărcat sistemul de comandă şi procesare şi a condus la un deficit semnificativ de ofertă, furnizorii epuizând foarte repede stocurile.
Compania a întârziat totodată termenul limită pentru onorarea comenzilor până pe 14 iulie, deşi anunţase anterior livrarea telefoanelor până pe 2 iulie, în timp ce lansarea în magazine va avea loc pe 24 iunie.
AT&T, operatorul care oferă în exclusivitate iPhone 4 în SUA, a anunţat că a oprit sistemul de pre-comenzi şi că va relua vânzările odată ce furnizorii îşi vor reconstrui stocurile.
iPhone 3GS, modelul lansat în vara anului trecut, a depăşit un milion de unităţi vândute în primele trei zile de la lansare. Analiştii consideră că iPhone 4 va depăşi acest record, în principal datorită succesului telefonului în rândul consumatorilor care vor să treacă la un smartphone, dar şi datorită expirării abonamentelor pe doi ani încheiate de clienţii care au cumpărat în 2008 cel de-al doilea model din familia iPhone.
Unii analişti consideră că iPhone 4 va continua să bată recorduri de vânzări dacă Apple va rezolva problema ofertei insuficiente, însă alte voci avertizează că, dacă situaţia nu se va remedia curând, mulţi clienţi se vor orienta către alţi producători.