Ipotecarele în lei au depăşit 7 miliarde de lei

BNR, credite în lei, credite in valuta

Creditele în valută, chiar dacă aflate în scădere de circa un an, domină încă portofoliile băncilor, cu un total de 8 mld. euro (echi­valentul a 35 mld. lei), potrivit datelor BNR.

 

Bancherii au scos în prim-plan creditele în lei abia în ultima perioadă, forţate de reglementări şi de lipsa resurselor în valută, după ce în trecut s-au focalizat aproape exclusiv pe ipo­tecare în euro şi franci elveţieni, mizând pe resursele ieftine primite de la băncile-mamă din străinătate.

 

Şi creditele de consum în lei au revenit pe radarele bancherilor în ulti­mele luni. Stocul acestor credite înre­gis-trează o creştere lună la lună din martie, iar din iulie şi ritmul anual de creştere a devenit pozitiv. La finalul lunii trecute, creditele de consum în lei cumulau aproape 23,6 miliarde de lei, cu 200 milioane de lei peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Creditele ipotecare în lei sunt de trei ori peste nivelul de anul trecut. Creşte­rea tot mai accelerată de la o lună la alta a fost susţinută de scăderea dobânzilor, aflate în acest moment pe acelaşi palier cu cele la euro, dar şi de trecerea programului Prima casă exclusiv la varianta în lei.

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu