AIEA vrea să aibă acces în special la baza militară Parchin, în apropiere de Teheran, unde inspectorii săi bănuiesc că s-ar fi efectuat teste cu explozibili convenţionali care ar putea fi folosiţi la bombe atomice. În urma unei întâlniri promiţătoare la mijlocul lui mai, directorul general al AIEA, Yukiya Amano, a făcut o vizită scurtă la Teheran, iar la întoarcere a menţionat încheierea într-un viitor apropiat a unui acord de acces în baza suspectă. De atunci nu s-a mai întâmplat însă nimic.
Acum, delegaţiile au început o nouă rundă de discuţii, la Viena. Întâlnirea survine la zece zile după o reuniune crucială la Moscova între grupul 5+1, Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania – pe de o parte şi Iran, pe de alta.
După două runde de negocieri la Istanbul în aprilie şi în mai la Bagdad, părţile au ajuns în impas din cauza unor divergenţe, în special privind activitatea foarte sensibilă de îmbogăţire a uraniului cu 20 la sută. Occidentalii vor însă acţiuni concrete din partea Iranului.
Cu prilejul summitului din China al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, preşedintele chinez, Hu Jintao, i-a cerut omologului său iranian, Mahmoud Ahmadinejad, să fie flexibil în discuţiile viitoare. În lipsa progreselor, la 1 iulie va intra în vigoare un embargo european pentru pretrolul iranian.