Spotul video este vârful de lance al unei campanii menite să eficientizeze sistemul de colectare a veniturilor publice. Cum? Prin „conștientizarea și educarea fiscală a contribuabililor”, anunță didactic ANAF, printr-un comunicat.
Campania costă aproape două milioane de euro, bani europeni și din bugetul ANAF, și este implementată de două societăți private. Una dintre acestea este Agenția de Publicitate Media Center SRL. Firma a fost singura care a participat la licitația organizată de Fisc pentru difuzarea spotului pe mai multe canale media.
Reporter: „Aţi fost doar dumneavoastră la licitaţie. Nu a mai apărut nicio firmă interesată, cu toate că în trecut au mai fost mai multe firme interesate să presteze astfel de servicii statului”.
Mihai Morar, director executiv S.C. Agentia de Publicitate Media Center S.R.L: „ Credeţi-mă, surprinderea mea a fost de câteva ori mai mare decât a dumneavoastră atunci când am fost la deschiderea ofertelor, la depunere şi la deschidere”.
Potrivit contractului de atribuire, ANAF a platit peste 220 de mii de euro catre Media Center SRL. Compania are ca acționari mai multe firme care au datorii istorice la bugetul de stat. Agenția de Publicitate este deținută de Dâmbovița S.A. din Târgoviște, care are ca obiect de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare.
90 la sută din societatea dâmbovițeană este deținută de o alta societate, care are același obiect de activitate.
Bucegi S.A. are sediul social în Ploiești. Acționarii principali ai firmei ploieștene sunt Transilvania General Import-Export SRL și European Drinks S.A.
Ambele figurează într-un clasament al marilor datornici, intocmit de ANAF. Transilvania General Import-Export SRL este pe locul șapte, cu restanțe de peste 35 de milioane de euro. European Drinks S.A. ocupă locul 10, cu peste 30 de milioane de euro. Ambele societăți sunt deținute de oamenii de afaceri Ioan și Viorel Micula.
Ioan Micula: „Eu am acţiuni în anumite firme. Crezi dumneata că eu ştiu ce face fiecare angajat? Eu habar n-am dacă e a mea sau nu e a mea şi dacă sunt acţionar direct sau indirect”.
Reporter: „Îmi puteţi spune dacă îl cunoaşteti pe domnul Vasile Valerică? El apare ca administrator la această societate (n.r. – Agentia de Publicitate Media Center S.R.L)”
Ioan Micula: „Ce legătură are dacă îl cunosc sau nu îl cunosc?!”
Cei doi oameni de afaceri, care au și cetățenie suedeză, au câștigat în urma cu doi ani, la Washington, un proces intentat statului român. Frații Ioan oi Viorel Micula au cerut despăgubiri României, în baza unui acord bilateral cu Suedia, care impune statului român să acorde facilități fiscale pentru protejarea investitiilor făcute de cetățeni străini. România a fost obligată, atunci, la plata a 85 de milioane de euro.
La solicitarea DIGI24, ANAF a precizat că Agenția de Publicitate Media Center SRL a „întrunit condițiile solicitate în fișa de date a achiziției precum și cele solicitate prin caietul de sarcini, fiind desemnat câștigător”. Mai mult, „conform documentelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, operatorul economic nu a figurat cu datorii la bugetul consolidat”, adaugă ANAF.
Potrivit contractului încheiat cu firma controlată de frații Micula, campania ANAF beneficiază de expunere mediatică, la ore de maxima audiență, la șase televiziuni retransmise la nivel național. Una dintre acestea este patronată de frații Micula.