Isărescu: Cererea de creditare trebuie corelată cu economisirea internă

BNR, creditare, isarescu

„A veni şi a spune acum că nu o să mai avem riscuri în viitor, aşa cum mai aud şi în dezbateri, „cum de nu s-a ghicit criza sau amplitudinea ei?”, înseamnă a fi nerealist. Nu putem să transformăm pe nimeni, nicio instituţie şi nicio persoană să zicem aşa, într-un fel de Dumnezeu, să facă previziuni clare. Nu aşa a lucrat şi nu aşa cred eu că va lucra umanitatea, cel puţin cât pot eu să văd. Noi încercăm să gestionăm riscuri, nu să ghicim viitorul, să ne transformăm în altceva. Reglementările bancare, deşi au o orientare macroprudenţială din ce în ce mai pregnantă, nu trebuie să le considerăm că suficiente pentru prevenirea acumulării vulnerabilităţilor sistemice, sunt o componentă”, a spus Isărescu.

 

Potrivit acestuia, celelalte componente ale mixului de politici macroeconomice trebuie să evite generarea unor variaţii ample ale cererii de credite, mai ales atunci când acestea sunt decuplate de la fluxul economisirii interne.

 

„De asemenea, trebuie evitate măsuri care pot conduce la schimbări bruşte în situaţia financiară a debitorilor şi în disciplina creditării. Aceasta deoarece sensibilitatea ridicată a fluxului de credite la impulsuri ale venitului mediu induce oscilaţii puternice ale cererii de credite, iar evoluţia impulsului creditului contribuie la amplificarea ciclităţii economice”, a explicat guvernatorul BNR.

 

Acesta a mai afirmat că promovarea unor politici economice anticiclice în domeniul fiscal, al veniturilor, previne alimentarea cererii de credite peste capacitatea de rambursare pe termen mediu şi evită crearea unor presiuni nefavorabile asupra capacităţii de rambursare atunci când economia, în mod inevitabil, se ajustează.

 

„Cât de vinovate au fost băncile că au dat credite în perioada 2006 – 2007 – 2008, când veniturile s-au dublat? E vorba de veniturile în perioadă de boom, dar nu în sectoare sustenabile, ci în sectoare precum construcţiile, care au dispărut. Nu s-a mai construit. Nu o să construieşti tot timpul mall-uri în România. Nu numai în sectorul privat s-au dublat salariile, ci şi în sectorul public. Am avut în câţiva ani o dublare ca pondere, deci în termeni reali în PIB, de la vreo 4 – 5% la 10% din PIB a fondului de salarii din sectorul bugetar. Dublare, a fost şi creştere de salariaţi. Atunci, banca care se uită la salariul lui X-ulescu şi zice: „Da, ne menţinem prudenţi, îi luăm numai o treime din salariu”. Trebuia să ghicească şi faptul că acele creşteri salariale nu sunt realiste, cu toate că s-au aplicat prin lege şi prin legi aprobate de Parlamentul României”, a precizat Isărescu.

Ultimele Articole