Isărescu crede că viitorul premier ar trebui să aibă în jur de 50 de ani, ca să nu facă infarct la Guvern

Adrian Vasilescu, BNR, executiv, guvernator BNR, isarescu, isarescu premier, Mugur Isaerscu, nou executiv, nou guvern, speculaţii, viitorul premier

Deşi numele său a fost vehiculat de nenumărate ori pe lista foarte scurtă a potenţialilor prim-miniştri care ar putea beneficia de sprijinul întregii clase politice, Mugur Isărescu se menţine departe de scena politică.

„Parcă este un făcut. De câte ori apare în discuţie nevoia unui premier, în mass-media începe să circule numele lui Mugur Isărescu. Precizez că până la această oră nu i s-a făcut o asemenea propunere”, a spus Adrian Vasilescu, pentru jurnaliştii de la Gândul.

Vasilescu a ţinut să „descurajeze zelul celor care îi recirculă mereu numele de câte ori este nevoie de un premier”, punctând trei motive ale declinării unei eventuale propuneri.

„Domnul guvernator a acceptat cu foarte mare greutate un mandat de premier, dar limitat la un singur an, în condiţiile specifice de la cumpăna dintre anii 1999-2000, cu specificarea că aceasta se întâmpla acum un deceniu, când era mai tânăr cu un deceniu”, a precizat oficialul BNR. El a indicat şi vârsta ideală a ocupantului fotoliului de la Palatul Victoria: „Guvernatorul este sigur că un premier în condiţiile actuale, ca să nu facă infarct la Guvern, trebuie să fie în jur de 50 de ani”.

Ultimele Articole