Inflaţia este un fenomen monetar, dar cu multiple conexiuni, a afirmat Isărescu, care a adăugat că, pe termen lung, creşterea semnificativă a masei monetare generează creşterea preţurilor, dar pe termen scurt corelaţia nu mai este aşa de clară.
Mai mult, a explicat Mugur Isărescu, masa monetară este mai mare într-o ţară cu inflaţie scăzută decât într-o ţară cu inflaţie ridicată, dar percepţia este exact inversă, din cauza vitezei de circulaţie a banilor, invers proporţională cu încrederea în moneda naţională – într-o ţară cu inflaţie scăzută banii sunt ‘păstraţi’, iar într-o ţară cu inflaţie ridicată banii circulă mai repede.
Guvernatorul BNR a arătat că, pe termen scurt, evoluţia preţurilor are legătură mai mult cu ciclul economic şi cu veniturile populaţiei – concentrare, distribuţie, şi mai puţin cu numerarul în circulaţie.
Şeful băncii centrale a menţionat şi paradoxul României din prima parte a anilor 90, când deficitul bugetar era foarte scăzut, masa monetară creştea moderat cu 20%, iar inflaţia era de 300%, situaţie dificil de înţeles chiar şi de către experţii Fondului Monetar Internaţional /FMI/.
Explicaţia pentru acest aparent paradox o reprezintă arieratele companiilor de stat, un surogat de produs monetar, practic bani pe care nu îi crea BNR. Aceste subvenţii implicite duceau la un deficit cvasifiscal de 20% din PIB, perfect compatibil cu inflaţia de 300%.
‘Erau subvenţii implicite. Aceste întreprinderi de stat plăteau numai creditorii puternici – muncitorii, conducerea şi eventual nişte amici, nu plăteau utilităţile şi obligaţiile la bugetul statului. Era nevoie de curaj să închizi electricitatea către uzinele de oţel din oraşul X’, a spus Isărescu.
