„Avem continuitate, avem instituţii în această ţară şi trebuie să avem grijă de ele, le criticăm, dar să nu le ponegrim. E o deosebire între a fi critic şi a ponegri”, a declarat Mugur Isărescu, în cadrul colocviului cu tema ,”Implicaţiile noului Cod civil asupra sistemului financiar-bancar”.
El a subliniat faptul că noul Cod Civil a rezultat în urma dezbaterilor apărute în realitatea românească şi că acesta „nu a apărut din neant”.
„Codul a fost supus unor revizuiri succesive, din câte ştiu. Totodată, cred, după atâtea dezbateri, că acest Cod nu a apărut din neant. El a apărut din aceste dezbateri care, la rândul lor, au apărut dintr-o realitate românească, realitate pe care noi o construim în viaţa nostră şi în activitatea de zi cu zi. O contestăm, dar o şi construim. Dacă nu este bună, înseamnă că aşa stăm şi noi cum este această realitate şi, dacă nu este bună, ne revine obligaţia să o îmbunătăţim, să ne chinuim în continuare până când vom scoate din noi ceva mai bun. La rândul ei, o asemenea legislaţie creează, nu vine din neant, dar are darul să creeze instituţii, obiceiuri, cutume, uzanţe, şi toate acestea sunt ale locului”, a spus Mugur Isărescu.