„În trimestrul al treilea dezinflaţia s-a consolidat. Avem reduceri ale ratei anuale a inflaţiei pe toate componentele. Ne apropiem de momentul în care rata anuală a inflaţiei va intra în intervalul de variaţie. Accizele la tutun au contribuit negativ la inflaţie”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Cererea de consum în România s-a redus iar preţurile la producător au suferit o ajustare mai lentă decât în UE. Comunicaţiile au contribuit negativ la evoluţia preţurilor de consum. Comerţul cu bunuri de uz curent şi-a revenit uşor în ultima perioadă.

„Avem o echilibrare a preţurilor la producător, ceea ce este un lucru bun”, a declarat Mugur Isărescu.
   
Cursul de schimb a avut o volatilitate relativ moderată în ultimele luni, iar românii au început să economisească.
   
„Avem un salt remarcabil al procesului de economisire în România. A fost un fel de panică şi lumea a pus mai mulţi bani de-o parte”, a explicat guvernatorul BNR.