„Determinanţii inflaţiei în trimestrul doi au fost cu precădere cei care au acţionat în sensul scăderii preţurilor precum persistenţa deficitului de cerere, detensionarea temporară a pieţei internaţionale a petroului, influenţa favorabilă a preţurilor externe ale unor materii prime şi ale bunurilor de consum”, a spus Isărescu.
Potrivit acestuia, deprecierea nominală a leului faţă de euro şi dolarul SUA a influenţat în sens negativ inflaţia.
„Avem minime istorice inclusiv ca urmare a manifestării unor efecte de bază. Cele mai puternice efecte statistice sunt localizate la nivelul preţurilor administrate şi volatile”, a mai afirmat oficialul BNR.
BNR a menţinut proiecţia de inflaţie pentru anii 2012 şi 2013
Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 3,2% proiecţia de inflaţie pentru anul 2012 şi la 3% pentru anul 2013, potrivit datelor prezentate luni, într-o conferinţă de presă, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Traiectoria proiectată a inflaţiei se menţine în intervalul ţintă, iar abaterile de la ţinta de inflaţie sunt determinate de efectele statistice de bază, al căror impact este estimat a fi temporar, a spus Isărescu.
Ţinta de inflaţie a BNR este de 3% în 2012 şi de 2,5% în 2013.
„Cea mai mare parte a riscurilor, patru dintre acestea, sunt ca proiecţia de inflaţie să se abată în sus, şi doar un singur factor, dinamica preţurilor administrate este mai degrabă echilibrat (…) Reamintesc opiniei publice că BNR efectuează proiecţia de bază în funcţie de date certe, atunci când avem certitudini asupra unor elemente, când avem de exemplu în vedere că cursul euro va rămâne undeva şi este o depreciere de durată, sau impactul secetei este cert. Altminteri, până atunci, introducem aceste elemente în balanţa riscurilor. Asta ca să înţelegeţi ce urmează”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.