Israelul îşi pregăteşte cetăţenii pentru eventualitatea unui atac de amploare

exercitiu, Israel, populație, pregatire, rachete

Procedurile de evacuare şi salvare a victimelor prinse sub dărâmături în caz de atacuri, îndeosebi cu arme chimice, sunt testate începând de duminică şi până miercuri. În cursul acestui exerciţiu, copiilor în şcolile lor şi adulţilor la locul de muncă sau la domiciliu li se cere să se refugieze în adăposturile cele mai apropiate în caz de alertă.

 

De la începutul războiului civil din Siria (martie 2011), situaţia s-a agravat în Platoul Golan, pe care Israelul l-a ocupat începând cu 1967, dintre cei aproximativ 1.200 de kilometri pătraţi, doar 510 kilometri pătraţi rămânând sub controlul Siriei.

 

La 21 mai, armata siriană a revendicat pentru prima oară tiruri ce au atins un vehicul militar israelian care circula în regiunea ocupată a Platoului Golan.

 

Tensiunile cu regimul lui Bashar al-Assad s-au amplificat şi în urma celor două raiduri aeriene israeliene care au avut loc recent în apropiere de Damasc. Aceste atacuri au urmărit, potrivit oficialilor israelieni, să oprească transportul de arme către Hezbollahul libanez.

 

Siria a reacţionat avertizând că va răspunde „imediat” şi într-un mod „dureros”, oricărui nou atac al Israelului pe teritoriul său.

 

„Capacitatea de rezistenţă şi sângele rece ne va permite să obţinem victoria”, a explicat generalul israelian Ezal Eisenberg, însărcinat cu apărarea pasivă.

 

„Toată lume înţelege că inamicii noştri nu caută în timpul următorului conflict să cucerească teritoriul israelian, ci mai degrabă să lanseze rachete în direcţia obiectivelor civile”, a afirmat ministrul israelian însărcinat cu apărarea civilă, Gilad Erdan, în timpul unei inspecţii într-o şcoală.

 

Potrivit mass-mediei israeliene, exerciţiul în curs simulează o situaţie care ar putea interveni în a 15-a zi a unui conflict în timpul căruia mii de rachete ar fi lansate zilnic înspre Israel, din Liban, Siria şi Fâşia Gaza.

 

În acest scenariu, bateriile de interceptare a rachetelor Iron Dome, nu sunt suficiente pentru a proteja teritoriul israelian de un asemenea atac de amploare.

 

„Testăm procedurile de salvare ţinând cont de lecţiile din «Al doilea Război din Liban», în scopul de a ne asigura continuitatea şi funcţionare serviciilor publice”, a explicat generalul Eisenberg, referindu-se la războiul dintre Israel şi Hezbollahul libanez, care a avut loc în vara lui 2006.

 

În timpul acestui conflict, care a durat puţin peste o lună, Hezbollah a reuşit, în pofida bombardamentelor masive israeliene, să lanseze aproximativ 4.000 de rachete asupra regiunii nordice a Israelului, determinând un milion de cetăţeni să se ascundă în adăposturi sau să meargă în sudul ţării. În total, 41 de civili israelieni au fost ucişi şi 583 răniţi, potrivit unei surse oficiale israeliene.

 

Potrivit experţilor militari citaţi de mass-media, Hezbollah, Siria, mişcarea palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, şi Iranul, considerat de Israel drept principala ameninţare la adresa securităţii sale, dispun de un arsenal de 200.000 de rachete.

 

„Israelul este ţara cea mai ameninţată din lume. Acesta se confruntă cu ameninţarea cu rachete. Suntem pregătiţi pentru orice scenariu”, a declarat diminică premierul Benjamin Netanyahu.

 

Generalul Eisenberg s-a arătat încurajator. „Armata israeliană urmăreşte evoluţia situaţiei la frontiera nordică. Suntem pregătiţi şi ştim să reacţionăm cum trebuie”, a asigurat el.