Declaraţia lui Videanu vine în contextul în care partenerii de guvernare ai PDL-ului cer eliminarea contestatului impozit, de la 1 septembrie.

Renunţarea la impozitul pe profit „pentru sutele de mii de firme care înregistrează pierderi” şi introducerea impozitului forfetar înseamnă un control mai bun al plăţii taxelor şi impozitelor, declara în martie ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.

Ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă părea să fie de acord. El spunea în urmă cu patru luni că introducerea impozitului forfetar este singurul mod de a scoate la sufrafaţă economia gri. Luna aprilie aduce o nouă declaraţie constructivă a ministrului Pogea. Dacă nu poţi plăti nici măcar 500 de euro la stat, închide! Zis şi făcut. De la 1 mai firmele au început să plătească impozitul minim pe cifra de afaceri. Cele care nu au fost în stare, au închis. Sau, în dulcele stil românesc, au fentat statul.

Una dintre soluţii a fost înregistrarea ca persoane fizice autorizate. La numai câteva zile de la introducerea impozitului minim, preşedintele Băsescu, a spus că, în calitate de simplu cetăţean, i-ar reproşa lui Gheorghe Pogea impozitul minim, dar a precizat că-i înţelege argumentele.

Şeful Finanţelor a replicat cu acelaşi discurs : impozitul este necesar pentru a reduce evaziunea fiscală şi nu va fi eliminat din toamnă. După numai două luni însă, Guvernul dă semne că şi-a schimbat părerea, ajutat, culmea, de un studiu de impact făcut de Ministerul de Finanţe. Din acesta reiese că peste 100.000 de firme care au afaceri, in medie, de 200 de euro pe lună se vor închide după introducerea impozitului minim.

Potrivit documentului, impozitul minim a fost introdus pe baza analizei activitatii economice din anii 2007 si 2008, atunci cand s-a inregistrat un boom economic. Din cele 617.000 de firme care erau profitabile în acea perioada, 39,2% au declarat acum că inregistreaza pierderi. Din totalul celor care sunt pe minus, 80% sunt declarate microintreprinderi, iar 102.000 au raportat cifre medii de afaceri de 8.000 lei pe an, adica 2.500 de euro.

Documentul de la Finante a fost redactat dupa ce acelaşi ministru Pogea a sustinut că motivele radierii firmelor de la Registrul Comertului se încadrează în evoluţia normală a pieţei, si nu este, nicidecum, o consecinţă a impozitului minim.

O recunoaştere a greşelii a venit ieri de la ministrul economiei, Adrian Videanu. Acesta admite că impozitul forfetar a fost o eroare a Guvernului. Soluţia ar fi lărgirea bazei de impozitare pentru atragerea economiei gri la suprafaţă, cu atât mai mult cu cât sectorul privat îşi asumă deja mai multe riscuri decât executivul, spune Videanu. Între timp, aşteptăm toamna… să cadă impozitul.