Vremea rea a produs efecte, sâmbătă, în peste 50 de localităţi din 16 judeţe, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Astfel, s-a intervenit pentru îndepărtarea a peste 130 de copaci şi a 7 stâlpi căzuţi, fiind avariate 16 autoturisme. În prezent, sunt misiuni în desfăşurare în judeţele Constanţa şi Galaţi.
”Peste 3.300 de pompieri, cu peste 2.500 mijloace tehnice, sunt la datorie pentru limitarea şi înlăturarea efectelor generate de vremea neprielnică sub incidenţa căreia se află mai multe judeţe din ţară. Astfel, astăzi, în intervalul orar 07.00-21.00, manifestarea fenomenelor hidrometeorologice prognozate a generat efecte în 52 localităţi din 16 judeţe (Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi Vrancea), unde s-a intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie de la 9 imobile, cât şi pentru degajarea a 134 copaci şi 7 stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil din cauza vântului, fiind afectate 16 autoturisme”, a transmis, sâmbătă seară, IGSU.
De asemenea, echipajele au intervenit pentru evacuarea apei din 4 case, o anexă gospodărească, 2 curţi, 2 subsoluri şi o stradă.
De asemenea, circulaţia rutieră a fost temporar afectată din cauza stratului de zăpadă depus pe carosabil pe două drumuri naţionale (DN 1 – Bihor, DN 17 – Suceava) şi pe două drumuri judeţene (DJ 608A – Caraş-Severin, DJ 708D – Hunedoara).
Totodată, din cauza vântului puternic au fost suspendate manevrele în toate porturile din judeţul Constanţa, cât şi în Bara Sulina din judeţul Tulcea.
”Important de menţionat este că nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale care nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor hidrometeorologice. La acest moment, echipajele operative sunt în teren şi derulează misiuni în sprijinul autorităţilor şi cetăţenilor din judeţele Constanţa şi Galaţi”, a precizat IGSU.
Întrucât avertizările de vreme rea sunt încă în vigoare, cetăţenii sunt sfătuiţi să evite să pornească la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate, să se asigure că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).
De asemenea, oamenii trebuie să evite să atingă stâlpi sau fire căzute la pământ, să evite să se adăpostească sau să treacă prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
Persoanele care rămân blocate în trafic în afara localităţilor, din cauza viscolului, trebuie să tragă pe dreapta şi să porneacă luminile de avarie, să sune la 112 indicând locul în care au rămas blocate, să rămână în autoturism până la sosirea echipelor de intervenţie şi să nu părăsească autovehiculul dacă nu văd în apropiere o clădire în care s-ar putea adăposti, să pornească motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru menţinerea căldurii în interior. Se recomandă ca, atunci când motorul este în funcţiune, să fie deschisi uşor un geam pentru ventilaţie, evitând în acest fel inhalarea monoxidului de carbon.