Marian Manolache

Italia, cu un picior în groapă. Premierul Berlusconi la fel

Italia, pib italia, Silvio Berlusconi, TVA

Cu doar o zi înaintea summitului care va decide viitorul zonei Euro, Italia lui Berlusconi, noua problemă a continentului, pare a nu dori să-şi rezolve din probleme. Pus la zid la sfârşitul săptămânii trecute de liderii europeni, Berlusconi promisese reformarea de urgenţă a sistemului de pensii, una dintre marile probleme ale Italiei. Berlusconi se angajase la o creştere a vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani dar, la o reuniune de urgenţă a cabinetului care a avut loc luni seară, aliaţii cheie ai lui Berlusconi, Liga Nordului s-au opus iniţiativei, aşa că nu s-a decis nimic.

 

În aceste condiţii, ipoteza căderii Guvernului Berlusconi nu este exclusă, potrivit chiar ministrului Transporturilor de la Roma, Altero Matteoli. Nu ar fi o premieră: acum 7 ani, Liga Nordului nu a ezitat să dărâme Guvernul condus de acelaşi Berlusconi, chiar dacă alianţa dintre ei rezistă, în momentul în care vorbim, de 10 ani. Mai mult, Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, are şi alte motive: majoritatea salariaţilor din nordul industrializat al ţării, fieful său electoral, nu doresc o nouă schimbare a actualului sistem, pe care Bossi îl consideră deja reformat: vârsta de pensionare pentru femei creşte gradual de la 60 la 65 de ani, iar, din 2013, vârsta de pensionare va fi legată de speranţa de viaţă.

 

Iar disputa pe pensii nu e singura. Disensiunile din cadrul coaliţiei de guvernare nu au permis Guvernului să adopte planul de măsuri necesar pentru reluarea creşterii economice promise încă din vară. Şi, cum o nouă reuniune a Consiliului de Miniştri nu va mai avea loc înaintea summitului, Berlusconi nu poatre prezenta liderilor europeni decât o foaie de parcurs cu proiectele de reformă.

 

În ciuda adoptării unor măsuri dure de austeritate încă din vară (un program de peste 50 de miliarde de euro, care prevedea inclusiv creşterea TVA şi suprataxarea bogaţilor), Italia încă nu reuşeşte să liniştească pieţele. Amintim că toate cele trei mari agenţii de rating au retrogradat Italia, şi, ca efect, 24 de bănci şi instituţii financiare din Peninsulă s-au văzut, la rândul lor, lovite. Obligaţiunile Italiei au ajuns la o dobândă de 5,95%, cu doar puţin sub maximul de 6% atins în august.

 

Italia are o datorie publică enorme, de 120% din PIB (al doilea procent ca mărime din zona Euro, după Grecia). În termeni absoluţi, datoria a crescut de la 1.602 miliarde în 2007 la 1.900 de miliarde în august 2011. A patra datorie publică din lume, în condiţiile în care Italia este departe de a fi a patra putere economică a lumii. La o asemenea sumă, nici mult discutatul Fond European de Stabilitate nu poate face faţă, nici măcar întărit.

 

Iar datoria nu este doar problema lor. Din cele 1.900 de miliarde de euro, 827 de miliarde sunt deţinute de bănci străine, faţă de doar 498 de miliarde, cât deţin băncile locale şi alte 242 de miliarde, ale altor rezidenţi.


Deutsche Welle despre Italia: „Ţara economiei planificate în familie”


Site-ul Deutsche Welle a prezentat azi, pe pagina în limba română, un text referitor la situaţia Italiei. Îl prezentăm mai jos, în totalitate

 

Dacă în ceea ce priveşte Grecia lucrurile sunt cam limpezi, liderii politici din zona euro îşi fac, de acum, griji pentru Italia. Guvernul de la Roma trebuie să găsească urgent soluţii de redresare financiară.

 

Italienii se bucură până astăzi de un privilegiu deosebit. Dacă un pensionar moare, fraţii şi surorile au dreptul la 15% din pensia acestuia. Ca urmare, fondurile de pensii din Italia au ajuns una din principalele probleme ale ţării, explică Pietro Reichlin, profesor de economie la Universitatea Liberă de Studii Sociale din Roma (Luiss).

 

„Pensiile vor fi una din principalele probleme în următorii doi-trei ani. În Italia trăiesc în prezent încă prea mulţi oameni care au ieşit la pensie mult prea devreme. Pensiile depăşesc, de fapt, contribuţiile. Ca urmare, fondul naţional de pensii este îndatorat până peste cap”, spune Reichlin, citat de Deutsche Welle

 

Bătrânii se bucură cel puţin de o pensie – mai mult sau mai puţin convenabilă. Tinerii nu au astfel de privilegii. Rata şomajului la tinerii sub 25 de ani este de 28%, o cotă deosebit de mare comparativ cu media europeană. Managerul Gian Maria Gros-Pietro consideră că Italia pierde astfel mult din potenţialul economic şi inovativ al forţei de muncă tânără.

 

„Italia este o ţară mică – mai puţin de un procent din totalul populaţiei de pe glob. Economia noastră poate doar să crească dacă ne găsim un loc printre ţările care se folosesc de potenţialul inovativ la nivel mondial”, explică Pietro.

 

Pensiile şi şomajul nu sunt singurele probleme

 

Tatjana Eifrig, analist la banca privată Finnat din Roma, crede că principala problemă economică a Italiei sunt corupţia şi nepotismul: „Italia aminteşte mai degrabă de o economie planificată decât de o ţară capitalistă. Posturile sunt promise. Dacă, de pildă, undeva există un loc vacant în aparatul administrativ, sunt angajaţi cinci – pentru că există verişorul lui X care mi-a făcut o favoare cândva. Iar italienii plătesc salariile funcţionarilor din impozite.”

 

Toate aceste probleme nu au apărut peste noapte. Însă profesorul Pietro Reichlin consideră că guvernul Berlusconi este principalul vinovat pentru datoriile bugetare ale ţării: „Executivul Italiei pare a fi incapabil să rezolve problemele cu care se confruntă ţara în prezent, mai ales pentru că este format dintr-o coaliţie care se ceartă în continuu”.