Marian Manolache

Italia riscă falimentul. Avertisment al CE şi BCE

criza italia, Italia

Raportul a fost prezentat marţi seară miniştrilor Finanţelor din zona euro, care au fost astfel informaţi că criza de lichiditate riscă să bage Italia în insolvenţă, cu efecte devastatoare asupra monedei euro şi celor mai mari economii europene, Germania şi Franţa, scrie The Guardian.

 

Astfel, CE şi BCE notează că noul premier italian Mario Monti trebuie să ia măsuri urgente de combatere a fenomenului evaziunii fiscale, care are în Italia un impact estimat la 20% din PIB.

 

„Criza datoriilor de stat s-a mutat de la periferie către Italia şi alte state importante din zona euro. Presiunea asupra dobânzilor datoriilor de stat ale Italiei este foarte acută, reflectând temerile tot mai mari ale investitorilor privind datoria publică mare a Italiei. Riscul unei crize de lichiditate suverană pot creşte rapid în absenţa unor măsuri decisive. Dobânzile ridicate persistente cresc riscul unui val de vânzări masive de obligaţiuni italiene. O criză de lichiditate ar putea deveni astfel o criză de solvenţă, ale cărei repercusiuni pentru alte economii mari din zona euro ar fi foarte acute ţinând cont de legăturile cu economia italiană”, se spune în raport.

 

Italia s-a împrumutat marţi cu 7,5 miliarde euro de pe piaţă, cu scadenţa la trei ani, conform sumelor ţintite, însă dobânda acceptată de stat a fost de aproape 8%, cu mult peste pragul de 7% considerat limita sustenabilităţii pe termen lung.