A fost nevoie de mai puţin de două săptămâni de la summit-ul european pentru ca dobânzile la obligaţiunile celor mai mari candidate la faliment din Zona euro să atingă noi niveluri record.
În şedinţa de marţi, randamentele la obligaţiunile spaniole au spart recodurile pe toată plaja de scadenţe. Cele la 10 ani au atins un vârf de 6,45% – peste recordul de 6,37% înregistrat în 18 iulie –cele la 5 ani au sărit până la 5,75% (record anterior la 5,7%), în timp ce dobânzile la 2 ani au atins 4,71% (record anterior la 4,56%).
Italienii, care au intrat relativ recent în “atenţia” investitorilor, asistă şi ei la noi maxime ale dobânzilor la bonduri. Deţinătorii de datorie italienească au început să vândă puternic şi hârtiile cu scadenţa la 10 ani au atins un vârf de dobândă la 6,25%, cu 0,23 pp mai mult decât precedentul maxim de 6,02% din 18 iulie. Povestea se repetă şi în cazul emisiunilor la 5 ani, 5,68% acum vs. 5,58% pe 18 iulie, şi a celor la 2 ani, 4,92% vs. 4,7%.
De asemenea, costul cu asigurarea împotriva riscului de default (CDS) a ajuns la noi recorduri pentru Spania, Italia şi Franţa.
Aşa cum scriam aici, dacă ne uităm în urmă, Grecia a început să discute despre bailout când dobânzile la 10 ani au sărit de 6%, Irlanda pe la 6,3% şi Portugalia pe la puţin peste 7%.
Tendinţa este foarte periculoasă şi se pare că cele două ţări se îndreaptă rapid spre nivelul de dobândă de 7%. Cei de la Goldman Sachs spun că de la 7% datoria publică devine aproape imposibil de finanţat. Şi în cazul Italiei vorbim de o datorie de 120% din PIB care trebuie, în mare parte, rostogolită în următorii 10 ani.
Dacă ar ajunge în situaţia în care să nu se mai poată împrumuta de pe pieţe, cele două ţări ar putea să întindă o mână la Fondul european de bailout (EFSF), în care Germania şi poate Franţa vor rămâne principalii garanţi. Nemţii ar trebui să pună cea mai mare cotă la EFSF pentru ca acesta să ajungă la o capacitate de finanţare de 2.000 de miliarde de euro – de la 440 miliarde euro în prezent, banii necesari pentru a ţine pe linia de plutire statele PIIGS.
Fără ca liderii europeni a statelor roase de datorii să facă mari concesii politice Germaniei – adică să renunţe la suvernaitate în favoarea Berlinului, este greu de crezut că politicienii nemţi vor mai accepta să voteze noi bailouturi, în condiţiile în care popularitatea guvernului conservator este în scădere şi anul viitor vor fi alegeri.
Apoi, mai intră în ecuaţie şi oportunitatea unor noi bailouturi, având în vedere că cele de până acum nu au ajutat la nimic. Situaţia este considerabil mai proastă pe toate planurile în Grecia, Irlanda şi Portugalia de la începutul programelor de asistenţă financiară. Singurele care au beneficiat intens de pe urma bailouturilor sunt băncile, care au primit lichiditate ieftină contra unor hârtii devalorizate.
