Am observat două caracteristici dominante ale evoluţiei pieţei locale de capital în aceşti primi doi ani de criză: corelarea puternică la trendul burselor externe şi decuplarea (cel puţin aparentă) de la evoluţia economiei locale.
Aşadar, o primă observaţie importantă este aceea că bursa (ca sector de activitate şi comunitate profesională) a fost, probabil, primul domeniu mai important al economiei care a resimţit efectele crizei subprime declanşată în Statele Unite ale Americii.
S-a întâmplat aşa, pentru că, la momentul la care criza debuta în SUA, bursa bucureşteană era deja puternic corelată (în mod real, nu doar speculativ) cu pieţele internaţionale de capital, ca urmare a fluxurilor importante de capitaluri străine care intrau în economia românească. O parte a acestor fluxuri a luat calea bursei şi a dus în timp (perioada 2005-2007) la acumularea unui stoc de capital străin semnificativ în raport cu lichiditatea şi capitalizarea redusă a pieţei româneşti.
Ca atare, străinii au influenţat puternic trendul pieţei atât în perioada premergătoare crizei (atunci când intrările lor duceau la creşteri abrupte ale preţurilor acţiunilor româneşti), cât şi ulterior declanşării acesteia (când au început să iasă din piaţa românească şi, ca atare, au pus o presiune puternic negativă asupra acţiunilor şi indicilor de la BVB).
Aceasta este explicaţia pentru care corelaţia dintre indicii BVB şi cei ai burselor internaţionale a fost puternică atât înainte de criză, cât şi (mai ales) după ce ea s-a declanşat. Fenomenul de contagiune globală a făcut ca trendul negativ al bursei româneşti să coincidă ca durată şi perioadă de desfăşurare cu cel al pieţelor mature de capital, momentul de final (temporar sau intermediar) al trendului descendent al BVB fiind identic cu acela al pieţelor externe, adică în ultimele zile din februarie-primele zile din martie 2009.
Cea de-a doua particularitate importantă pe care am putut-o observa în primii doi ani de criză este aceea că, urmare a corelaţiei descrise anterior, declinul activităţii bursiere în România a început simultan cu acela din SUA, încă de la sfârşitul lunii iulie 2007, cu aproximativ 16 luni înainte ca date statistice obiective, comunicate de Institutul Naţional de Statistică şi de Eurostat, să confirme începutul tendinţei de scădere a activităţii economice în România. Sigur că este foarte cunoscut faptul că bursele anticipează mersul economiei. Dar, atunci când se vorbeşte despre acest fenomen, statisticile au arătat că, între momentul apariţiei unor semnale ferme în piaţa de capital şi momentul confirmării acestor semnale de către evoluţia economică reală, în medie, decalajul de timp este de şase până la nouă luni. Însă, aşa cum evidenţiam mai sus, în cazul României decalajul a fost semnificativ mai mare, de aproape 16 luni. Avem, aşadar, o bază pentru a considera că în primele luni de declin bursier (să zicem perioada iulie-decembrie 2007 cel puţin), evoluţia indicilor bursieri româneşti a fost decuplată de mersul economiei reale.
Aşa cum aminteam, indicii BVB au inversat tendinţa la finele lunii iulie 2007 şi ulterior s-au înscris pe un accelerat şi persistent trend descendent, deşi pentru economia românească 2007 a fost un an foarte bun, în care PIB-ul a crescut peste potenţial (ce-i drept în mare parte pe seama unui dezechilibru accentuat al contului curent). De asemenea, cea mai mare parte din 2008 a adus evoluţii pozitive atât la nivel macroeconomic, cât şi în ceea ce priveşte profiturile companiilor tranzacţionate la BVB.
Abia în ultimele două luni de toamnă din 2008 au apărut primele semnale evidente ale unor probleme economice. Totuşi, în acel moment, indicii BVB deja acumulaseră scăderi de peste 70%, adică străbătuseră mai mult de trei sferturi din declinul total pe care aveau să-l cunoască până la finalul primei etape a crizei globale (etapă pe care o considerăm încheiată în februarie-martie 2009). Din fericire pentru România şi pentru români, cu câteva excepţii, marile companii româneşti, lideri pe sectorul lor de activitate, au reuşit să se menţină la un nivel acceptabil pe parcursul întregii perioade. Chiar dacă cifra de afaceri şi profiturile au avut scăderi importante, totuşi doar în puţine cazuri putem vorbi despre mari companii româneşti care până acum să fi suferit pierderi semnificative sau (aşa cum s-a întâmplat în ţările de origine ale crizei) să fi fost forţate în reorganizare ori faliment.
> Iulian Panait este director general KTD Invest şi este doctorand în Economie Afaceri Internaţionale la ASE Bucureşti.
