DIICOT: Iustin Covei fura bani de la un bancomat aflat lângă un sediu de poliţie

bancomat, bani, DIICOT, furt, infractiuni, Iustin Covei

În luna aprilie, Iustin Covei, căruia i se spune Pralea, Copilu’ ori Nicu, a fost surprins de camerele de supraveghere scoţând bani de la un bancomat aflat vizavi de poliţie. Anchetatorii susţin că acesta a folosit carduri contrafăcute – numerele de card aparţinând unor bănci din Italia.

Covei, însă, scotea cei mai mulţi bani din comisioanele pe aparatura vândută, pe lângă faptul că jefuia şi bancomate, mai arată raportul DIICOT.

Totodată, conform procurorilor care se ocupă de caz, geografia Australiei şi diferenţa de fus orar erau cele mai chinuitoare probleme pentru grupările de falsificatori de carduri de la Craiova. Referatul prin care procurorii DIICOT au obţinut arestarea ultimilor 14 suspecţi arată cum era organizată producţia şi plasarea dispozitivelor de fraudare a bancomatelor.

Anchetatorii susţin că Iustin Covei a cizelat, cu o noapte înainte de reţinere, câteva astfel de dispozitive pe care le-a trimis prin doi recruţi spre Oradea. DIICOT susţine că fiul de judecător era unul dintre cei mai importanţi furnizori de dispozitive de skimming de pe piaţă. Din referatul DIICOT reiese că rodul muncii mâinilor lui Iustin Covei şi al colaboratorilor săi a dat cele mai bune rezultate în Iordania – acolo unde în urmă cu 3 săptămâni a mai fost arestat un lider, alături de alţi 7 români.

Conform procurorilor, un constănţean, membru al bandei de la Craiova, a fost întors din drum pe aeroportul din Melbourne. Acesta avea asupra lui mai multe camere miniaturale, dar şi bucăţi de dispozitive pe care urma să le monteze la bancomate.

Ultimele Articole