Iorga Vlad

Jaf armat la o sucursală bancară din Piteşti

banca, bani, jaf armat, pitesti, Poliție

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, jaful armat a avut loc la sucursala unei bănci din cartierul piteştean Trivale, în urma atacului nicio persoană nefiind rănită.


„Pot să vă confirm că a avut loc un asemenea incident, colegii mei se află la faţa locului şi urmează să stabilească în ce condiţii a avut loc infracţiunea. Tot ce pot să vă spun în acest moment este că nu există persoane rănite şi urmează să se stabilească dacă a fost furată o sumă din bancă şi care este valoarea ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

 

Conform primelor date, casiera băncii ar fi fost ameninţată cu un pistol de către un bărbat, iar la atac au participat alte două persoane.

 

Filiala băncii avea contract cu o firmă de pază şi avea camere video de supraveghere, care, potrivit primelor date, sunt funcţionale, urmând ca anchetatorii să vizioneze şi să analizeze imaginile surpinse de acestea.

 

Poliţiştii, care au izolat zona, sunt în interiorul băncii şi ridică probe în vederea continuării cercetărilor. Totodată, anchetatorii îi audiază pe angajaţii unităţii bancare.