Japonia strânge stocuri de iod după explozia de la centrala nucleară Fukushima

centrala nucleara, cutremur, explozie, Japonia, seism, situatie de urgenta

Agenţia naţională pentru siguranţă nucleară a anunţat că, în prezent, strânge informaţii în legătură cu explozia.

Patru persoane au fost rănite în urma deflagraţiei, iar nivelul radiaţiilor a crescut brusc, la un nivel de 20 de ori peste cel normal. Acoperişul unuia dintre reactoarele de la centrala Fukushima I s-a prăbuşit.

Postul de televiziune NHK a arătat imagini cu centrala Fukushima I înainte şi după explozie. Se pare că structura exterioară a uneia dintre cele patru clădiri nu mai există.

Potrivit unui oficial din prefectura Fukushima, Masato Abe, nu se ştie deocamdată cauza exploziei şi fum alb poate fi văzut deasupra centralei.

Cesiu radioactiv a fost detectat în apropiere de centrala nucleară Fukushima I, din nord-estul Japoniei, relatează agenţia de presă Kyodo, citând un oficial din comisia pentru securitate atomică, care a subliniat că prezenţa acestei substanţe în aer sugerează topirea unei bare de combustibil.

Anterior, autorităţile au ordonat populaţiei care locuieşte pe o rază de 10 kilometri în jurul centralei Fukushima I să evacueze zona, relatează DPA.

Guvernul a convocat sâmbătă o reuniune de urgenţă pentru a discuta situaţia la cele două centrale nucleare. Autorităţile internaţionau să elibereze vapori radioactivi în aer, pentru a reduce presiune în reactoare şi a evita un dezastru.

Măsurătorile din interiorul Fukushima I arată că nivelul de radiaţii este de 1.000 de ori mai mare decât normal, relatează Kyodo.

Autorităţile se tem că este posibil ca radiaţii să se fi scurs din centrală din cauza presiunii mari acumulate în reactorul supraîncălzit. Cutremurul de vineri a afectat alimentarea cu energie şi sistemele de răcire ale reactorului. Un punct de observare de lângă poarta centralei a înregistrat un nivel de radiaţii de opt ori mai mare decât normal.