Seismul s-a produs la ora locală 6.50 (00.50 ora României), în prefectura Iwate, de pe insula Honshu, la circa 530 de kilometri nord-est de Tokyo, în aceeaşi zonă unde un cutremur cu magnitudinea 9 a avut loc în martie, declanşând un tsunami devastator.
Agenţia japoneză de meteorologie a emis un avertisment de tsunami pentru prefectura Iwate, însă a dat asigurări că este puţin probabil ca acesta să provoace pagube importante.
Nu există informaţii privind victime sau pagube produse de seism.
Dezastrele s-au soldat cu moartea a 15.471 de persoane, în timp ce 7.472 sunt date dispărute în continuare, iar peste 102.000 au fost evacuate şi trăiesc încă în adăposturi, la peste trei luni de la cutremur.
Centrala Fukushima a fost avariată de seism, iar substanţe radioactive se scurg în atmosferă, apă şi sol.