Catalin Rusu

Jean-Marie Le Pen l-a calificat pe Francois Hollande drept „incompetent”

summit g20

„Campania (electorală) s-a derulat într-un mod criticabil. S-a revenit la obiceiul diabolizării Frontului Naţional. Exemplul cel mai apropiat este cel al preşedintelui republicii”, a declarat Le Pen, într-o conferinţă de presă la Lyon.

 

„El nu a invitat-o pe Marine Le Pen, pentru că este un partid care nu e reprezentat în Adunarea Naţională”, a adăugat preşedintele de onoare al FN.

 

„Nu ştiu dacă preşedintele urmăreşte actualitatea (…), dar nu mai există Adunare Naţională, va exista una când deputaţii vor fi aleşi”, a continuat acesta. „Atunci, să te referi la un partid politic reprezentat în Adunarea Naţională este o afirmaţie de incompetent”, a apreciat Le Pen.

 

„Noi îl respectăm pe preşedintele republicii de fiecare dată când se poartă ca un preşedinte al republicii. Şi îl vom califica astfel de fiecare dată când se va purta ca un incompetent, ceea ce este cazul acum”, a insistat el.

 

Francois Hollande se întâlneşte cu reprezentanţii partidelor din Parlament şi cu preşedinţii Senatului şi Adunării Naţionale, pentru a pregăti mai multe reuniuni internaţionale, în principal summitul G20 din Mexic.