Grupul Vivendi, proprietarul Universal Music Group, a obţinut în al doilea trimestru un profit net de 711 mil. euro, mai mare cu 6,6% faţă de perioada similară din 2008, pe fondul evoluţiei diviziei de jocuri, potrivit bloomberg.com. Dacă jocuri precum World of Warcraft au crescut businessul, Universal Music, reprezentanta unor artişti ca U2, l-a scăzut, profitul brut al diviziei diminuându-se cu 36%.