Vizita intervine în contextul în care Moldova celebrează anul acesta 20 de ani de independenţă şi al eforturilor care se fac pentru consolidarea democraţiei şi economiei de piaţă, a precizat Casa Albă. „Vom avea, de asemenea, ocazia să semnalăm sprijinul nostru pentru rezolvarea conflictului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei”, a declarat vineri Tony Blinken, consilier al vicepreşedintelui Biden pe probleme de securitate naţională.
„Reformele pe care Alianţa pentru Integrare Europeană le-a început sunt dificile. Vrem să spunem clar că Statele Unite ajută şi sprijină guvernul pe măsură ce vede că aceste reforme sunt duse la bun sfârşit”, a menţionat Tony Blinken.
Joe Biden este primul vicepreşedinte american care vizitează R. Moldova şi personalitatea de la Washington cu rangul cel mai înalt care vine la Chişinău. Vizita are loc la invitaţia premierului Vlad Filat, care a fost primit de Joe Biden la Casa Albă în ianuarie 2010.
Întrebat, într-o teleconferinţă, dacă vicepreşedintele intenţionează să discute în Moldova şi Rusia şi despre subiectul traficului cu fiinţe umane, Mike McFaul, director pentru Rusia şi Eurasia, a spus că în mod sigur această temă va fi adusă în discuţie. „Este un subiect căruia administraţia îi acordă o mare atenţie şi care îi stârneşte o mare îngrijorare şi este o temă pe care o aducem în discuţie într-un context relevant oriunde mergem în lume. Deci, mă aştept ca acest subiect să fie pe agendă”, a declarat oficialul de la Washington.
Vicepreşedintele american va avea la Chişinău o întâlnire cu premierul Vlad Filat, apoi va susţine un discurs. Se va întâlni şi cu preşedintele interimar, Marian Lupu, a precizat Casa Albă.
Vicepreşedintele Joe Biden va pleca de la Washington duminică seara şi îşi va începe miniturneul european la Helsinki, unde este aşteptat luni după-amiază. Marţi, Joe Biden se va întâlni cu preşedintele Finlandei şi va avea un prânz de lucru cu premierul, după care va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului de la Helsinski. În cursul după-amiezii de marţi va zbura către Moscova, urmând să-şi înceapă programul oficial miercuri, 9 martie, cu depunerea unei coroane de flori. Apoi, vicepreşedintele va merge, împreună cu oameni de afaceri americani, la Skolkovo, considerată o adevărată Silicon Valley a Rusiei, unde Biden se va întâlni cu oameni de afaceri ruşi. În cursul serii de miercuri are programată întâlnirea cu preşedintele Dmitri Medvedev. Vizita în Rusia va continua joi, când pe agendă este trecută o întâlnire cu premierul Vladimir Putin. Va urma apoi a discuţie cu liderii opoziţiei şi ai societăţii civile. Biden va susţine joi un discurs despre relaţiile SUA-Rusia la Universitatea de Stat din Moscova. Vineri, vicepreşedintele american va pleca din Moscova cu destinaţia Moldova.