Autorităţile vor analiza dacă pierderile au apărut în urma vreunei activităţi ilegale, a arătat sursa, precizând că ancheta se află în fază preliminară, informează Bloomberg.
Activităţile de trading cu instrumente financiare derivate ale JP Morgan, cea mai mare bancă din SUA, sunt investigate şi de Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), potrivit unei alte surse.
Directorul general al JP Morgan, Jamie Dimon, a declarat săptămâna trecută că banca a făcut greşeli „flagrante”, iar pierderile de aproximativ 2 miliarde de dolari din tranzacţiile cu instrumente derivate au fost auto-provocate.
Un purtător de cuvânt al JP Morgan, precum şi reprezentanţi ai justiţiei americane au refuzat să comenteze.
JPMorgan ia în calcul recuperarea bonusurilor de la mai mulţi foşti şi actuali directori executivi şi angajaţi, inclusiv de la fostul director de investiţii Ina Drew, a cărei divizie a dezvăluit joi pierderea de 2 miliarde dolari.
Drew, care lucrează de 30 de ani la JPMorgan, a primit pentru anul trecut un pachet total de compensaţii financiare de 14 milioane de dolari, din care 7,1 milioane de dolari în acţiuni, 4,7 milioane bonus în cash şi 750.000 dolari salariu de bază. Ea şi-a anunţat luni demisia.
Surse apropiate situaţiei citate în presa internaţională au afirmat în ultimele zile că JPMorgan aşteapată demisiile a trei directori executivi şi ar putea concedia toţi angajaţii biroului londonez responsabil pentru pierderea pe tranzacţii cu derivate financiare.
Criza de la JPMorgan a fost comentată luni seara şi de preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, care a declarat pentru postul de televiziune ABC că incidentul ilustrează necesitatea reformei pe Wall Street.
Obama a avertizat că o eroare similară la o bancă mai puţin stabilă ar fi putut impune intervenţia guvernului.