Avocaţii şi rudele judecătorului Florin Costiniu şi ale oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au venit la arestul Poliţiei Capitalei, unde sunt reţinuţi cei trei, după ce DNA a emis joi ordonanţe de reţinere, având în vedere implicarea acestora în dosarul Voicu.
Avocaţii au intrat în arestul Poliţiei Capitalei, pentru a discuta cu cei trei şi a pregăti apărarea, însă rudele nu au putut decât să le lase pachetele, accesul lor nefiind permis.
Avocatul omului de afaceri Căşuneanu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat, la intrarea în arestul Poliţiei Capitalei, că a venit să pregătească apărarea pentru clientul său şi că aşteaptă decizia judecătorilor, dar că procurorii nu aveau nici măcar motive de reţinere.
Totodată, soţia judecătorului Costiniu, magistratul Viorica Costiniu, a spus că nu a apucat să îşi vadă soţul, pentru că aşa sunt regulile, dar i-a lăsat acestuia o geantă cu lucruri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, joi, începând cu ora 20.00, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a judecătorului Florin Costiniu şi a oamenilor de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu, implicaţi în dosarul senatorului Cătălin Voicu.
Procurorii DNA au emis joi ordonanţe de reţinere pentru omul de afaceri Costel Căşuneanu şi judecătorul Florin Costiniu, urmând ca aceştia să fie duşi în arestul Poliţiei Capitalei şi apoi să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, au declarat pentru NewsIn surse judiciare.
Tot joi, procurorii DNA au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi pentru omul de afaceri Marius Locic, care a fost dus, de asemenea, în arestul Poliţiei Capitalei, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii DNA i-au citat, joi dimineaţă, pe Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, toţi inculpaţi în dosarul senatorului Cătălin Voicu, în care procurorii anticorupţie au primit aviz de la CSM pentru reţinerea şi arestarea judecătorului Costiniu.
Surse judiciare au declarat pentru NewsIn că, alături de cei trei, la DNA urmau să fie chemaţi şi avocaţii persoanelor implicate în dosarul senatorului Cătălin Voicu. Conform procedurii, la DNA sunt chemaţi avocaţii tuturor părţilor atunci când persoane din cauză sunt audiate şi se dispune, ulterior, reţinerea acestora.
Ulterior, cererea de arestare preventivă va fi făcută la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar recursul va fi judecat de Completul de 9 judecători.
DNA a obţinut, miercuri, de la Consiliul Superior al Magistraturii, aviz pentru reţinerea şi arestarea judecătorului Florin Costiniu. Aceasta este pentru prima dată când procurorii anticorupţie cer şi obţin un aviz de reţinere şi arestare în cazul unui judecător de instanţă supremă. În momentul reţinerii, înainte de propunerea de arestare preventivă, procurorii DNA vor pune în mişcare acţiunea penală pe numele judecătorului Florin Costiniu, moment în care CSM trebuie să îl suspende pe acesta din funcţie, până la terminarea procesului, după trimiterea în judecată.
Senatorul Cătălin Voicu a fost arestat preventiv, pe 30 martie, pentru 30 de zile, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta prezentându-se la Direcţia de Cercetări Penale, unde a intrat în jurul orei 20.00. Pe 2 aprilie, Completul de 9 Judecători al ÎCCJ a menţinut decizia de arestare preventivă.