Potrivit surselor citate, judecătoarea Georgeta Barbălată i-ar fi spus fostului şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov Mihai Vlad despre faptul că în noiembrie 2011 a emis două mandate de interceptare în cadrul unor anchete penale, pe numele comisarului şef al Gărzii Financiare Ilfov Dragoş Rusu şi al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov Cristache Rădulescu.
Procurorii anticorupţie au extins astfel urmărirea penală în cazul Georgetei Barbălată şi o acuză atât de favorizarea infractorului, cât şi de fapta prevăzută la articolul 169 alineatul 1 din Codul penal, respectiv divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa statului. Pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea de la şapte la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Sursele citate au precizat că judecătoarea Georgeta Barbălată s-a prezentat la DNA, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a lua la cunoştinţă noile acuzaţii care i se aduc de către procurorii anticorupţie.
Ancheta în dosarul lui Marcel Sâmpetru, George Bălan şi Mihai Vlad continuă, luni fiind făcute mai multe acte de urmărire penală. Până la momentul difuzării acestei ştiri, la DNA s-au prezentat George Bălan şi Marcel Sâmpetru.
Vlad Mihai este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, George Bălan este cercetat pentru complicitate, iar Marcel Sâmpetru de instigare la această infracţiune.
În acelaşi dosar, Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală şi împotriva judecătoarei Georgeta Barbălată, de la Secţia penală a instanţei supreme, iniţial acuzaţia adusă acesteia fiind de favorizare a infractorului. Judecătoarea este acuzată că l-ar fi anunţat pe fostul şef al SIPI Ilfov despre percheziţiile ce urmau să aibă loc la locuinţa acestuia, punându-l astfel în gardă.
Procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, de la Consiliul Superior al Magistraturii, beneficiind de sprijinul unor persoane din mediul politic, nu s-au sfiit să recurgă la mijloace mai degrabă înţelegerilor de tip mafiot, pentru a accede la funcţiile pe care şi le doreau, susţin anchetatorii DNA.
„Încercările de a manipula numirile din interior instituţiilor care prezintă interes pentru politicieni sunt cu atât mai reprobabile cu cât beneficiază de sprijinul şi de aportul unor persoane care au funcţii de conducere în cel mai înalt for al magistraţilor, cu atribuţiuni directe în procedura de numire a procurorului şef al DNA şi a procurorului general al României”, arată procurorii anticorupţie în referatul de începere a urmăririi penale.
Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat, în 10 iulie, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM.
Secţia pentru procurori a CSM a dispus, în 11 iulie, suspendarea din funcţie a lui George Bălan, membru al CSM, procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, şi suspendarea din funcţie şi încetarea detaşării la CSM a lui Marcel Sâmpetru, procuror în cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Inspecţia Judiciară a declanşat, la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, verificări privind buna reputaţie a procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru.
De la începutul anului, Marcel Sâmpetru era detaşat la Direcţia Reurse Umane din CSM, anterior deţinând funcţia de consilier al procurorului George Bălan, fost vicepreşedinte al Consiliului.
Marcel Sâmpetru şi-a depus demisia în 12 iulie, la CSM, iar în 1 august, preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat decretul privind eliberarea acestuia din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Credit foto: Mediafax