Judecătoria Târgovişte funcţionează într-o clădire care a adăpostit, până în 1986, cantina unui fost CAP. Au trecut 30 de ani de la ultima renovare, iar pereţii sunt acum plini de mucegai. Instalaţiile electrică şi sanitară abia mai fac faţă.
În plus, magistraţii spun că imobilul pur şi simplu nu are toate dotările necesare activităţii care se desfăşoară aici.
„Sediul nu răspunde cerinţelor noilor coduri. În primul rând, nu se poate asigura fluxul separat, magistraţi şi personalul instanţei, justiţiabili şi deţinuţi. Sălile sunt oarecum improprii. La sălile de la etaj nu se poate asigura accesul persoanelor cu handicap, decât pur şi simplu să îi iei în cârcă”, spune Luiza Spătaru, preşedintele Judecătoriei Târgovişte.
Tribunalul Bihor funcţionează de doi ani în clădirea unei foste şcoli. Imobilul n-a mai fost reparat de o jumătate de secol şi nu a avut niciodată lift.
„Condiţiile în care activăm sunt sub limita decenţei”, consideră Ioana Rucai, avocat.
La Horezu, doar jumătate de acoperiş este reparată, un perete exterior este zugrăvit şi există termopane. Sunt singurele îmbunătăţiri aduse în ultimul secol clădirii Judecătoriei Horezu, care are o singură sală de judecată.
„Am văzut în presă că ministrul Justiţiei a fost la Buzău şi a văzut o situaţie similară şi a alocat bani. Sper într-o vizită a ministrului şi aici, să vadă că condiţiile de la Horezu nu sunt cele mai bune”, spune Ilie Fartat, primarul din Horezu.
La Jimbolia, după o investiţie de jumătate de milion de euro, clădirea judecătoriei nu este folosită nici acum şi a început deja să se degradeze.
În 2006, Ministerul Justiţiei a plătit pentru construirea unei clădiri în care urma să funcţioneze noua judecătorie din Jimbolia. După ce clădirea a fost terminată, Ministerul a renunţat la înfiinţarea judecătoriei.
„Clădirea este în grija secţiei de jandarmerie Jimbolia. Noi am făcut demersuri acum doi ani la Ministerul Justiţiei pentru a relua discuţiile pentru înfiinţarea judecătoriei. Se pare că, conform unei legi date acum trei – patru ani, s-a renunţat la acest obiectiv”, spune Daniel Gorgan, viceprimarul oraşului Jimbolia.
Ministerul Justiţiei nu a răspuns adreselor trimise de primar.