Această creştere înseamnă că investiţiile imobiliare chineze în Londra reprezintă în prezent mai mult de 50% din volumul total al investiţiilor Chinei în Europa, care în prezent se ridică la 1,9 miliarde de lire în tot anul 2013, potrivit unui studiu realizat de Jones Lang LaSalle.
Creşterea volumului investiţiilor a repoziţionat China ca fiind al treilea mare cumpărător străin în Marea Britanie, în urma Germaniei şi a SUA, care au investit 1,2 miliarde de lire sterline şi, respectiv, 1,1 miliarde lire sterline.
„Fondurile suverane chineze, companiile de asigurări şi persoanele fizice cu averi consistente au fost dornici de a plasa capital în pieţele în ascensiune de peste hotare, Londra ocupând o poziţie de top pe lista de priorităţi. Ne aşteptăm ca numărul investitorilor din China care vizează Londra să crească semnificativ în următorii ani. Ei vor lua în considerare totul, de la proiecte de regenerare urbana până la activele trofeu”, a declarat Damian Corbett, Head of Central London Office Investment la Jones Lang LaSalle.
Clădirile de birouri, unităţile de retail şi industriale, precum şi hotelurile şi dezvoltările mixte se dovedesc a fi cele mai atractive clase de active pentru cumpărătorii din China. Printre tranzacţiile majore din 2013 se numără vânzarea clădirii Lloyds către compania de asigurari Ping An pentru suma de 261 milioane de lire sterline, vânzarea unei unităţi stradale de pe Oxford Street către un investitor privat pentru 45 milioane de lire sterline şi investiţiile semnificative în proiecte în dezvoltare, cum ar fi Royal Docks şi One Nine Elms.