Jumătate dintre români nu economisesc prin bănci pentru că nu au bani de pus deoparte (VIDEO)

banci, BCR, economisire, Erste Group, Inflatia, romani, sorin mititelu

În plus, 62% dintre cei intervievaţi au spus că nu economisesc prin bănci pentru că nu au bani sau pentru că preferă să-i cheltuiască, să-i investească în altceva mai profitabil ori pentru că nu s-au gândit deloc la varianta economisirii.

Cu toate acestea, 83% din populaţia de peste 15 ani a României consideră că economisirea e importantă sau destul de importantă, fapt ce clasează Românaia a doua între ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) unde activează Erste Group, după Ungaria (85%).

Astfel, românii economisesc prin bănci 183 lei pe lună, în medie.

„Bărbaţii economisesc lunar mai mult decât femeile, respectiv 207 lei faţă de 147 lei, pentru că, în general, aceştia au salarii mai mari”, a precizat directorul general al IMAS Austria, Ansgar Lohner.

Pe de altă parte, clienţii Băncii Comerciale Române (BCR) au declarat că investesc lunar peste media de 183 lei de la nivel naţional, respectiv 233 lei.

Studiul mai arată că 12% dintre românii care economisesc prin bănci spun că pun bani deoparte prin depozite la termen, câte 9% – prin conturi sau asigurări de viaţă, 8% prin fonduri de pensii facultative, 7% prin certificate de depozit, iar 5% prin alte instrumente de investiţii.

Motivele principale care îi determină pe români să economisească sunt păstrarea banilor pentru urgenţe sau ca rezervă după pensionare, respectiv pentru cumpărături.

„Odată cu schimbările actuale, a avea o protecţie a devenit din ce în ce mai important pentru populaţie”, a explicat directorul executiv responsabil de divizia de retail al BCR, Sorin Mititelu.

Aproape toate persoanele de peste 50 de ani (98%) economisesc ca să aibă bani pentru urgenţe şi bani pe lângă pensia de la stat, în timp ce tinerii între 15 şi 23 de ani preferă să-i strângă pentru cumpărături.

Numai 26% dintre români s-au declarat a fi foarte satisfăcuţi sau destul de satisfăcuţi de cât reuşesc să economisească în prezent, ceea ce ne clasează printre ţările cu un grad destul de scăzut de satisfacţie privind posibilitatea actuală de economisire. Astfel, în Austria şi Cehia, peste 50% din populaţie s-a declarat a fi foarte sau destul de satisfăcută, comparativ cu Serbia – 22%, Ungaria – 19% şi Ucraina – 7%.

Aproape jumătate dintre români (43%) consideră că în următorii cinci ani vor economisi mai puţin decât în prezent, doar tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani fiind optimişti că situaţia economică din următorii cinci ani le va permite să economisească mai mult.

Românii sunt cei mai sceptici cu privire la posibilitatea de a economisi în viitor, cei mai optimişti fiind ucrainenii şi cehii.

Românii consideră că inflaţia, pierderea locului de muncă şi creşterea cheltuielilor pentru traiul de zi cu zi vor fi principalele motive pentru care vor economisi mai puţin în următorii cinci ani.

Cât priveşte economisirea, românii se tem în principal de deprecierea leului şi de faptul că randamentele aduse de economisire nu sunt satisfăcătoare sau că nu îşi mai pot permite să pună bani deoparte.

Studiul mai arată că 46% dintre români au o părere bună sau destul de bună despre investiţiile în obligaţiuni, acţiuni sau în fonduri de investiţii, fiind pe primul loc la acest capitol, cu mult înaintea Ungariei, Austriei ori Serbiei.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole