„Am fost de acord să examinăm rapid o creştere a resurselor FMI pentru împrumuturi bilaterale”, a declarat Jean-Claude Juncker într-o conferinţă de presă, la finalul unei reuniuni a miniştrilor ţărilor din grupul euro, la Bruxelles, informează MEDIAFAX.
Obiectivul este de a face astfel încât capacitatea de împrumut a FMI „să poată corespunde în mod adecvat noii puteri a FESF”, Fondul pentru ajutor financiar al zonei euro, care se cere să fie consolidat, „şi ca el să poată coopera cu acesta şi mai strâns”, a adăugat Juncker.
Comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare Olli Rehn a precizat că aceste împrumuturi la FMI vor fi efectuate de statele din zona euro şi că, în acest stadiu, nu se prevede ca o instituţie europeană să se alăture acestui efort.
„Până în prezent, nu am văzut nicio instituţie europeană să se ofere voluntar să contribuie la împrumuturi bilaterale” la FMI, a declarat Olli Rehn. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX